Scrii? Nu, ning.

sâmbătă, 15 august 2009

Cărţi timide la televizor


Ministerul Culturii şi Cultelor tocmai a demarat Programul Naţional de Subvenţionare de Carte şi Publicaţii Culturale, la care s-au înscris 50 de reviste şi 75 de edituri. În acest an subvenţiilor li se vor aloca 28 miliarde de lei vechi. Iată o acţiune de mare anvergură şi responsabilitate.  De aceea ne-am propus să analizăm un fenomen rar apărut pe televizorul românesc: emisiunile în care protagoniste sunt cărţile.

Cărţi înghesuite
Prezentările de carte sunt atît de puţine, că se pot număra doar pe degetele de la o singură mînă. E limpede că genul e considerat neproductiv, neinteresant, deloc aducător de audienţă, pentru că cele mai multe dintre televiziuni n-au catadicsit să le introducă în grila lor de programe. Chiar şi cele 5 posturi care au binevoit (TVR 1, TVR Cultural, ProTv, Realitatea Tv şi B1 Tv) au drămuit cît se poate de bine respectivele emisii, încorsetîndu-le exemplar. Chiar dacă unele programe au alură respectabilă (Pro Tv, “Parte de carte” – durata 50 minute; Realitatea Tv, “Un m3 de cultură” - 45 minute; Tvr Cultural, “75 de minute despre…” (cu Ioana Drăgan) - fireşte, 75 minute) totuşi, senzaţia de informaţie scursă cu picătura nu se poate şterge. O dorinţă nejustificată de a corecta o prejudecată, aceea că o emisiune de cultură ar fi, de fapt, inaccesibilă “publicului larg”, face ca realizatorii respectivelor programe să indice cantitatea de cultură pe care sunt gata s-o ofere pe  micul ecran. Ca şi cum acest mic ecran ar fi incapabil să suporte mai mult, i se pregătesc, bine cîntărite, ori numai “Cinci minte de cultură”, ori (pentru un televizor mai încăpător) “Un m3 de cultură”, ba chiar, treacă de la organizatori, “75 de minute despre…” Să înţelegem de aici că o cantitate mai mare ar primejdui calitatea (cartea e un pachet rafinat de informaţii speciale, subtile) sau că, mai bine, referirea la cantitate (un amănunt obişnuit în pieţe sau măcelării)   ar îndulci din preţiozitatea de nedescifrat a calităţii? În lungimi, volume şi timpi măsuraţi, emisiunile de prezentare de carte îşi doresc să facă din gestul cititului un act firesc, plăcut, care să nu-l intimideze nici măcar cu o idee pe fragilul telespectator.

Succese pe spaţii mici
Iată cum îşi descrie demersul Cristian Tabără, unul dintre cei mai buni realizatori de gen, poate şi pentru că nu se poticneşte în cine-ştie-ce farafastlîcuri intelectuale: “Emisiunea vrea să creeze o legătură mult mai clară şi mai dinamică între carte şi viaţă. Am senzaţia că literatura este privită azi ca un exerciţiu nefolositor. Ei bine, eu şi invitaţii vom încerca să demonstrăm că avem nevoie de carte, chiar mai multă nevoie decît ne dăm seama.” La fel, Alex Ştefănescu îşi propune şi reuşeşte, fiind un specialist în domeniu, discuţii spectaculoase, pline de miez. Tocmai de aceea, pentru emisiunea sa de pe Realitatea Tv, “Un m3 de cultură”, dl. Ştefănescu a primit premiul APTR pentru cel mai bun talk-show. Mai e Dan C. Mihăilescu, excelent realizator, savuros, priceput în a condensa, strălucitor, un întreg univers ideatic în tradiţionalele “cinci minute”.
TVR face “Cinci minute de cultură”, un serial de durată, cu propunere clară, de educaţie a tinerilor în spiritul cărţilor. Că e Călinescu sau alt autor din programa şcolară, publicul privitor la scurta zvîcnire culturală pare a fi format din elevi pierduţi pe coclaurile ţării, la fel de pierduţi şi în paginile cărţilor.
Există, însă, şi curiozităţi: singura carte prezentată pe Prima TV este una imensă, o veritabilă bancă de date a performanţelor aiuritoare ale trupului, oferite cu pompă. “Guiness Book” aduce un spectacol care ar face bine, poate, şi spiritului, dacă zona muşchilor plesnitori şi a fălcilor zdrobitoare nu ar fi atît de îngustă.
Nu ne gîndim că mai multe cărţi prezentate la televizor ar induce un veritabil fenomen de culturalizare în masă. Probabil puţini se reped, mai apoi, în librării, să le şi citească. Dar firescul discuţiei despre cărţi ar trebui să se petreacă şi în alte spaţii/emisiuni, decît în cele dedicate cu zgîrcenie lor. Cartea e un partener de suflet. Nu e doar instrumentul care te fereşte de umilinţa de a spăla WC-uri mai tîrziu, “cînd vei fi mare”. După cum auzim, săltat, de la “Paraziţii”, “cărţile educă spiritul.” La noi, în afară de cei declaraţi scriitori/intelectuali, singurul care s-a dat cititor la Tv, cu mîndrie, este Mutu.