Bucăți de realitate, de dimensiuni monumentale ori liliputane, stau etalate pe simeze. Cerul înstelat, înnoptat, înnourat, e vizibil în toate; un spațiu unificator, pe fundalul căruia se petrec scene de viață rupte din cotidian, ruptură plină de semnificația trans spunerii prin artă.
Alături de grupuri mergând, alergând (mușchi și burți la vedere, ah), fetițe cu săndăluțe și rochițe diafane (texturi subțiri, aproape pipăibile), polițiști sfătuindu-se, turiști în așteptare, personaje studiind cerul ori fumând și alcătuind astfel un nor înfoiat, ori un cerșetor grandios, lepros, străjuind expoziția, stă expus un copil cu chip de vârstă incertă, ce ține în mână instrumentul prin care sunt posibile toate aceste tăieturi din lume: un ciob de sticlă.
Minuția artei lui Roman Tolici este impresionantă: pânzele par fotografii, dar nu-s fotografii; par decupaje din realitatea simplă, nesemnificativă, dar nu-s. Tăietura nu suprimă sursa: viața curge neîngrădită și în micul sau mare tablou de la Mobius, e drept, pe alte coordonate. Decorul imuabil al tuturor scenelor e spațiul plin de stele, tocmai de aceea ele par plasate cosmic, într-o dimensiune mult extinsă, care modifică ușor realul în ireal. Iată cum spațiul ales pune într-o lumină nouă viața.
Dar mai mult și mult mai mult decât atât, noua lumină vine de la tehnica uluitoare prin care iau naștere toate aceste construcții: aproape nimic nu le face diferite de fotografiile de înaltă acuratețe. Inspirația stă în fotografii, cum mărturistește autorul. Măiestria stă în mâinile lui, mărturisim noi, cei ce i-am admirat priceperea. Și, incredibil, e vorba de ulei pe pânză! În zile, săptămâni și luni de migală. De studiat aceste mâini ce știu să reconstruiască realități în suprafețe clare, atent delimitate: e chirurgie aici, e arta separării organului vital, artistic, de corpul imens al realității.
Desigur, ne putem întreba care e miza unui demers al perfectei cizelări în arta figurativă, când astăzi pofta cea mare e de nonfigurativ. Cred că răspunsul stă în plăcerea de a o face: de a rămâne timp îndelungat atent și conectat la ceea ce este desăvârșit, pentru a copia această desăvârșire și a o îmbogăți cu un alt sub-înțeles. Plăcerea de a re crea. Realității din oglindă îi lipsește doar un mic ciob. Absența funcționează ca adăugire. Roman Tolici îi e fidel realității, și, chiar prin asta, creator.
Gia Maria Iova
foto & video : Dragos Bergkotte
