Lumea în oglindă. Puterea separării. Roman Tolici.

Am intrat în expoziția lui Roman Tolici de la Mobius ca-ntr-un cartier forfotind de lume. Spațiul adecvat al galeriei s-a extins cât cerul întreg, cât planeta, adăpostind pânzele minuțios lucrate, îndelung finisate.
Bucăți de realitate, de dimensiuni monumentale ori liliputane, stau etalate pe simeze. Cerul înstelat, înnoptat, înnourat, e vizibil în toate; un spațiu unificator, pe fundalul căruia se petrec scene de viață rupte din cotidian, ruptură plină de semnificația trans spunerii prin artă.
Alături de grupuri mergând, alergând (mușchi și burți la vedere, ah), fetițe cu săndăluțe și rochițe diafane (texturi subțiri, aproape pipăibile), polițiști sfătuindu-se, turiști în așteptare, personaje studiind cerul ori fumând și alcătuind astfel un nor înfoiat, ori un cerșetor grandios, lepros, străjuind expoziția, stă expus un copil cu chip de vârstă incertă, ce ține în mână instrumentul prin care sunt posibile toate aceste tăieturi din lume: un ciob de sticlă.
Minuția artei lui Roman Tolici este impresionantă: pânzele par fotografii, dar nu-s fotografii; par decupaje din realitatea simplă, nesemnificativă, dar nu-s. Tăietura nu suprimă sursa: viața curge neîngrădită și în micul sau mare tablou de la Mobius, e drept, pe alte coordonate. Decorul imuabil al tuturor scenelor e spațiul plin de stele, tocmai de aceea ele par plasate cosmic, într-o dimensiune mult extinsă, care modifică ușor realul în ireal. Iată cum spațiul ales pune într-o lumină nouă viața.
Dar mai mult și mult mai mult decât atât, noua lumină vine de la tehnica uluitoare prin care iau naștere toate aceste construcții: aproape nimic nu le face diferite de fotografiile de înaltă acuratețe. Inspirația stă în fotografii, cum mărturistește autorul. Măiestria stă în mâinile lui, mărturisim noi, cei ce i-am admirat priceperea. Și, incredibil, e vorba de ulei pe pânză! În zile, săptămâni și luni de migală. De studiat aceste mâini ce știu să reconstruiască realități în suprafețe clare, atent delimitate: e chirurgie aici, e arta separării organului  vital, artistic, de corpul imens al realității.
Desigur, ne putem  întreba care e miza unui demers al perfectei cizelări în arta figurativă, când astăzi pofta cea mare e de nonfigurativ. Cred că răspunsul stă în plăcerea de a o face: de a rămâne timp îndelungat atent și conectat la ceea ce este desăvârșit, pentru a copia această desăvârșire și a o îmbogăți cu un alt sub-înțeles. Plăcerea de a re crea. Realității din oglindă îi lipsește doar un mic ciob. Absența funcționează ca adăugire. Roman Tolici îi e fidel realității, și, chiar prin asta, creator.

Gia Maria Iova

foto & video : Dragos Bergkotte

Blues Berry, un album marca Mr Jurjak

Săptămâna trecută Mr. Jurjak și-a lansat album nou, Blues Berry, în spațiul monumental, zidit în cărămidă, de la Expirat. Muzica a mișcat trupuri, a ridicat voci care au cântat împreună cu George Petroșel, solistul cu timbru profund și cu un perfect meșteșug muzical, dar și poetic: versurile sale sunt ingenioase și vădesc pasiunea lui pentru poezie, despre care am aflat din cele câteva interviuri de pe net. "Vântul", piesă deja cunoscută din noul album, e un exemplu de măiestrie, o prelucrare a versurilor din "Ce te legeni", de Mihai Eminescu, în care aliterația, cică, aduce un farmec bun, cică, de dansat, cică, de fredonat :)

Publicul a cântat însuflețit cele câteva piese deja cunoscute, "Vântul", "Imnul minerilor", "Aud" etc, și a primit cu rockabilă bucurie piesele noi, "Lupul", "În gol", "Nicio șansă". Blues-ul rămâne unul dintre genurile longevive, senzualitatea ritmului mișcă ceva mai mult decât trupul, e un ritm care atrage și te trage către celălalt, întotdeauna. Cu Blues Berry, Mr Jurjak a reușit un proiect substanțial, de ascultat și de dansat iar și iar. Invitații, Blue Monday Ministers (care au cântat savuros în deschidere), Omul Gnom si Bucharest Jazz Orchestra, au fost impresionanți. Excelent mixul de jazz orchestral și blues rock! Medalionul luminat din umbră cu profilul Mr Jurjak a guvernat toată întâmplarea, de sus, de pe scenă. Un cadru rafinat, un personaj care ne face cu rockiul de sub pălărie.

foto: Dragos Bergkotte

Poezie secretă, ritm și literă. Instalație și performance

A fost un spectacol inedit, poezie vibrant scandată de Mugur Grosu, sacadată de contrabasul lui Gabriel Grigore. În paralel, noapte de noapte alt spectacol, discret-surprinzător:  poezie în adormire, trezită la viață de mișcarea trecătorilor. Pereții gangului au fost martori și susținători ai acestui eveniment underground. Versurile se iveau din întuneric, grație stimulărilor succesive: pașii locatarilor - senzori de mișcare - becuri țintind înscrisuri lirice cu vopsele invizibile. Am văzut dintr-o privire cum muzica, pereții, mecanica trupurilor, au fost un real suport pentru poezia lui Mugur Grosu, răsărită în secvențe mici ici și colo: "Orașul foșnea frumos. Aș fi vrut să-l străbat purtat pe brațe de o palidă silabă adormită." Ori: "Te iubesc, viață!"

Deznodământul a fost uluitor: dusă de muzici sau de vers, toată lumea s-a manifestat liric, în bloc. S-a servit și limonadă,  pregătită de fetițe pricepute. In fine, experimentul a făcut secretul explicit.

Catalin Marin - despre administrarea scrisului

Mi-a fost prezentat drept unul dintre cei buni. Am stat sa observ, sa intreb. Tocmai a inceput sa scrie a 6-a carte (o interpretare a lui Faust). Azi. Ieri a terminat-o pe a cincea. Carte peste carte. Cu metoda: 240 de pagini fix, feliate in 24 de capitole, cate 10 pagini.  Scrie prin cîrciumi, pentru zumzăiala care pune ordine în gânduri. Postari pe Facebook zilnic, in paralel, pentru a detensiona terenul. Altfel, în burta cărții, personajul poate face orice. Poate fi uluitor. Îl surprinde chiar și pe el, autorul. Dar cititorul? Se lasă și el, se lasă surprins.

Scuze pentru întrebări plate, cu bucătăria scriitorului. Da' așa am putut să pătrund rapid, nepregătit.