Ştirile au umor

Mihai Dedu a făcut atletism de performanţă. De caţiva ani se aliniază la start în fiecare dimineaţă, să prezinte ştirile ProTv. Tot performanţă şi aici: programul, produs  de Alex Livadaru şi Daniel Mafteiu, e unul dintre cele mai vizionate dimineaţa. Dedu e un bonom cu drag de telespectatori.

“Am făcut o pasiune nebună din a crea românului o zi cît mai plăcută.”

“Programul ăsta de dimineaţă mi-a dat şi mie bucuria vieţii.

Omul este liber să-şi aleagă ce program doreşte. Doar nu avem 23 milioane de oameni şi un singur televizor!”

-         Sînteţi în ProTv de pe vremea Canal 31. Care este semnul acestei vechimi? Cum aţi evoluat?

-         Am luat în greutate. Şi la propriu, şi la figurat. Cînd faci cu pasiune ceva, n-ai cum să nu acumulezi. Cînd mănînci cu poftă ceva, eşti gurmand şi se mai depune cîte-un pic pe undeva…

-         Dar nu e un surplus stînjenitor din punct de vedere profesional.

-   Dacă ar fi vorba de mîncare, ar fi stînjenitor… Dacă vorbim serios, experienţa acumulată în timp e un lucru cît se poate de bun şi vizibil la televizor.

   -  Care ar fi schimbările care s-au produs, în timp?

-         Diferenţa e crasă. În primul rînd e vorba de stare. Atunci se despica cerul sau se despica pămîntul şi te-nghiţeau amîndouă odată sau pe rînd, vorbind de emoţii. Astăzi nu mai e aşa. Termin emisia de astăzi şi mă gîndesc că mîine trebuie s-o fac mai bine, dar nu mai am emoţii.

-         După atîta experienţă, care ar fi acum înţelesul acestui „mai bine”?

-         Enorm! N-aş vrea să divulg un secret, pot să spun doar atît: degajarea asta de care au început să vorbească mai mulţi, vine din pasiune, vine din dragoste imensă pentru ceea ce fac.

-         Pasiune au şi alţii. Şi n-au acelaşi rezultat.

-         E adevărat. Dar pasiunea poate să fie arzătoare şi arde cît un băţ de chibrit, sau arde o perioadă foarte lungă, cum sunt chibritele pentru focul de grătar.

-         Vorbim despre pasiune într-un fel frumos, metaforic. Dar să vorbim chiar despre pasiunea de a prezenta ştiri.

-         Nu e numai asta. Sunt nişte ingrediente greu de pus în cuvinte. Pe de-o parte există pasiunea de a prezenta ştiri. Au fost şi ştiri de sport, şi ştiri de ora 17.00, şi ştiri de ora 19.00, sau pe postul Acasă. Pe de altă parte, dacă mă gîndesc numai la prezent, la ştirile de dimineaţă, pot să spun că am făcut o pasiune nebună din a crea românului o zi cît mai plăcută. Poate cîteodată pare regizat, dar 99,9% din dialogurile de dimineaţă nu sînt regizate, nu sînt scrise în prompter, iar lucrul acesta cred că aduce noutatea.

-         Libertatea asta este o idee personală sau a fost ideea producătorului, a regizorului?

-         Nici nu ştiu, a venit şi nimeni nu s-a împotrivit. După asta au venit şi celelalte lucruri bune. Noi ne facem meseria. Dacă o facem bine, vedem în sondaje, în rating-uri. Nu o facem bine, tot acolo vedem.

-         Sondajele vă ţin atenţia crescută. Simţiţi concurenţa?

-         Ar fi lipsit de modestie să spunem că nu. Şi-apoi ce e mai frumos? Să te lupţi de unul singur şi să ieşi pe locul doi sau să te lupţi cu toţi ceilalţi şi să fii în frunte? Este o competiţie zilnică şi cine are antrenament şi rezistă, e în top.

-         Pe lîngă această concurenţă profesională există şi o concurenţă pur umană. Nu toţi au aceleaşi calităţi. Care e psihologia prezentatorului de ştiri?

-         Depinde. Gândindu-ne puţin, la ştiri trebuie să fii sobru, trebuie să ai credibilitate. Trebuie să dai consistenţă spuselor. În momentul în care presari aici şi o glumiţă cu Florin (Busuioc), cu Netty, cu Vadim, cu Raluca, mai nou Corina (la sport), devine ceva atipic. Şi eu cred că noi aici am cîştigat. Totuşi, una e să fii sobru la ştirile de la ora 19.00, şi alta dimineaţa. Noi pe asta am mers, pe ceva original. Am vrut să văd dacă dă roade, şi-a dat. Dacă faci o glumă nu înseamnă că eşti neserios. E important să antrenezi telespectatorul în jocul tău.

-         Totuşi, la ştirile serioase sunteţi sobru, fără a fi teatral. La teatru v-aţi gîndit?

-         Am vrut să fac teatru. În 1993, cînd eram la ProFm, am vrut să dau la teatru. Dar m-am mutat aici şi am tot amînat. Nu-i nimic. Programul ăsta de dimineaţă mi-a dat şi mie bucuria vieţii! E un rol plăcut.

-         Că veni vorba de spectacol. Este foarte criticat acest spectacol violent al ştirilor. Ce părere aveţi?

-         E adevărat. Dar ce să facem? Ne întoarcem în urmă cu 15 ani? Am vrut să fim liberi, suntem liberi. Toate televiziunile fac la fel. CNN e peste tot unde se întîmplă o nenorcire. Da, ştiu, CNN nu prezintă toate violurile de pe cuprinsul SUA. Nici n-ar face faţă, la cîte sunt. Vrem să fim informaţi. Un viol nu e o informaţie, dar ne arată realitatea. Ne arată cum şi de ce să ne ferim. De altfel, omul este liber să-şi aleagă ce program doreşte. Doar nu avem 23 de milioane de oameni şi un singur televizor!

în Teleghid Cotidianul

Încrâncenarea traducătorului pe "arătura culturală"

Poetul si traducătorul Ion Milos trăieşte în Suedia din anul 1959. Este român născut în Banatul Sârbesc şi are o activitate culturală impresionantă: 17 volume de poezie originală publicate în limba română, patru în suedeză, patru în sârbă, unul în macedoneană şi unul în engleză; şapte cărţi româneşti, şapte franţuzeşti, nouă sârbeşti, doua croate si opt macedonene talmacite in suedeza; trei carti suedeze traduse in macedoneana, sapte in sarba si doua in limba romana. 

- Unde va este, de fapt, locul?

- Cred ca locul meu este acolo unde mi l-am ales. Fiindca eu am aproape de inima mea trei tari: sunt nascut in Iugoslavia din parinti romani, dar am plecat demult, aproape dat afara...

- Cand anume ati plecat?
- Am plecat din Iugoslavia in 1959. Vreme de 15 ani n-am putut sa-mi vizitez parintii, pentru c-am fost declarat dusman al poporului si-al clasei muncitoare, urmare a unui eseu in care m-am rafuit cu politica stalinista din "Cultura si literatura" de pe timpul acela. Am casa parinteasca in Iugoslavia, parintii sunt morti si ma duc de doua ori pe an la mormintele lor, dar nu m-as putea stabili acolo. Fiindca eu sunt bine lansat in Suedia, ca scriitor, ca traducator, si prin forta lucrurilor sunt nevoit sa raman in Suedia. In Romania nu ma simt bine pentru ca nu sunt bine primit. Statul roman n-a facut nimic pentru mine, foarte multe institutii romanesti au facut chiar totul sa ma alunge, sa ma indeparteze de tara limbii mele materne, fiindca pe mine m-a nascut limba romana si eu inca din leagan am trait cu dorul de a veni odata si-odata aici. 

- Cand ati ajuns prima oara in Romania?
- Din cauza razboiului, din cauza conflictului dintre Tito si Stalin, apoi din cauza plecarii mele in lume, in Franta si in Suedia, am sosit aici pentru prima data abia in 1968. Cred ca anul acesta va spune ceva. Cand am ajuns in Romania, am simtit, intr-adevar, o placere imensa, mi s-a parut tara veseliei, nu era o tara de consum, gaseai aici de toate. Veselie ca aceea n-am mai intalnit in alte tari, eram liber, puteam sa dorm oriunde. Ce voiosi erau scriitorii, actorii, artistii pe vremea aia!


Noi suntem vinovati ca nu suntem cunoscuti

- Ati regasit acum acea stare de spirit?
- Nu, acum nu. Atunci satisfactia materiala era prilej de bucurie. Cand am venit in '68, pur si simplu tremuram de fericire ca in sfarsit calc pamantul pe care au calcat idolii mei, Eminescu, Sadoveanu, Arghezi. Vazand cat de putin este cunoscuta cultura romana in Suedia, am vrut sa fac ceva in favoarea ei. Am inceput cu pictura: am organizat o expozitie Constantin Piliuta in Suedia, care a fost foarte bine primita. N-am tinut cont daca romanii sunt din exil sau din tara, am organizat dupa aceea expozitia sculptorului Ion Vlad, care traia la Paris. Romanii sunt romani. Insa politica i-a impartit, i-a facut suspiciosi, chiar dusmani, si din cauza asta am patit-o si eu. Fiindca daca am adus pe cineva din Romania, romanii din exil m-au suspectat ca am relatii cu Romania ceausista, daca am adus pe cineva din exil, romanii de aici m-au suspectat ca am relatii cu dusmanii. Am adus pentru prima oara in Suedia un teatru romanesc, Teatrul de Comedie. Cel mai mare succes l-a avut "Noaptea furtunoasa". Nici atunci n-a iesit insa bine. Au fugit trei actori din trupa, si nu mi s-a mai permis sa traduc piesa. 
 
- Ati fost acuzat chiar tot timpul?
- Europa Libera m-a atacat ca, aducand Teatrul de Comedie, deci pe Caragiale in Suedia, am facut servicii culturii ceausiste. Tot ce-am realizat pe taram cultural s-a interpretat numai politic, si de-o parte, si de alta. ai mi-a mers foarte rau pana in '89. Lumea noastra romaneasca nu tine cont de faptele frumoase, tine cont numai de aderenta politica, de aderenta la gasca, la clan. Nu conteaza sa fii bun patriot...

- Se intampla asta si azi?
- Mai ales acum, mai ales acum. Acum e foarte importanta apartenenta la clanuri - si culturale, si literare, si politice. Acest fapt e foarte dureros, din cauza asta nu ne-am afirmat in lume. Noi suntem vinovati ca suntem necunoscuti. 

M-am nascut strain

- Stam chiar atat de prost?
- Daca vedem cine sunt cei tradusi, ne vom da seama ca s-au lansat in strainatate autorii care au avut pe mana puterea culturala la un moment dat. Cultura la noi se imparte in "Cult" si 'Ura". Te fac cult daca esti din gasca mea, daca nu, te transform in obiect de ura. E groaznic. Suntem barfitori, suntem turnatori. Din cauza asta n-am obtinut nici un premiu Nobel, pentru ca daca au existat propuneri de scriitori valorosi, au venit si barfele impotriva lor si ne-am facut de rusine. Mai mult, ne lipseste sentimentul actului obstesc. Din cauza asta, scriitorii care pleaca in strainatate si-si insusesc la un moment dat limba tarii de adoptie nu fac nimic pentru promovarea culturii romane acolo. Isi fac propria opera si-atat. Mai intai trebuie pregatita aratura culturala.

- Pe cine trebuie sa plivim?
- Pe cei care ne otravesc. Si mai e ceva: nu facem deosebire intre putere, natiune si adevar. Eu am avut nevoie de cultura, de limba romana ca sa ma formez in strainatate. Cand am venit in Romania, nu s-a inteles ca vin la limba mea materna, care are o statura eterna, s-a zis ca am venit la putere. ai puterea m-a repudiat constant. 

- Cum se imbina peisajul suedez din poezia dumneavoastra cu limba romana?.
- Cine citeste versurile mele vede ca este vorba de poezia vietii, a vietii planetare. Pentru ca am trait in mai multe tari, am o experienta aparte. M-am nascut strain si a trebuit intotdeauna sa fiu mai bun de zece ori decat majoritatea poetilor locului. Poezia care se scrie acum in Europa e destul de slaba, pentru ca, neavand experienta vietii, a suferintei, autorii scriu o poezie a cuvintelor, a limbii.

- Sunteti, totusi, un specialist al cuvantului.
- Da, dar nu al cuvantului gol. Pe mine ma intereseaza esenta.


Interviu aparut in Ziarul Financiar