Scrii? Nu, ning.

miercuri, 15 aprilie 2009

Ştirile au umor


Mihai Dedu a făcut atletism de performanţă. De caţiva ani se aliniază la start în fiecare dimineaţă, să prezinte ştirile ProTv. Tot performanţă şi aici: programul, produs  de Alex Livadaru şi Daniel Mafteiu, e unul dintre cele mai vizionate dimineaţa. Dedu e un bonom cu drag de telespectatori.

“Am făcut o pasiune nebună din a crea românului o zi cît mai plăcută.”
“Programul ăsta de dimineaţă mi-a dat şi mie bucuria vieţii.
Omul este liber să-şi aleagă ce program doreşte. Doar nu avem 23 milioane de oameni şi un singur televizor!”

-         Sînteţi în ProTv de pe vremea Canal 31. Care este semnul acestei vechimi? Cum aţi evoluat?
-         Am luat în greutate. Şi la propriu, şi la figurat. Cînd faci cu pasiune ceva, n-ai cum să nu acumulezi. Cînd mănînci cu poftă ceva, eşti gurmand şi se mai depune cîte-un pic pe undeva…
-         Dar nu e un surplus stînjenitor din punct de vedere profesional.
-   Dacă ar fi vorba de mîncare, ar fi stînjenitor… Dacă vorbim serios, experienţa acumulată în timp e un lucru cît se poate de bun şi vizibil la televizor.
   -  Care ar fi schimbările care s-au produs, în timp?
-         Diferenţa e crasă. În primul rînd e vorba de stare. Atunci se despica cerul sau se despica pămîntul şi te-nghiţeau amîndouă odată sau pe rînd, vorbind de emoţii. Astăzi nu mai e aşa. Termin emisia de astăzi şi mă gîndesc că mîine trebuie s-o fac mai bine, dar nu mai am emoţii.
-         După atîta experienţă, care ar fi acum înţelesul acestui „mai bine”?
-         Enorm! N-aş vrea să divulg un secret, pot să spun doar atît: degajarea asta de care au început să vorbească mai mulţi, vine din pasiune, vine din dragoste imensă pentru ceea ce fac.
-         Pasiune au şi alţii. Şi n-au acelaşi rezultat.
-         E adevărat. Dar pasiunea poate să fie arzătoare şi arde cît un băţ de chibrit, sau arde o perioadă foarte lungă, cum sunt chibritele pentru focul de grătar.
-         Vorbim despre pasiune într-un fel frumos, metaforic. Dar să vorbim chiar despre pasiunea de a prezenta ştiri.
-         Nu e numai asta. Sunt nişte ingrediente greu de pus în cuvinte. Pe de-o parte există pasiunea de a prezenta ştiri. Au fost şi ştiri de sport, şi ştiri de ora 17.00, şi ştiri de ora 19.00, sau pe postul Acasă. Pe de altă parte, dacă mă gîndesc numai la prezent, la ştirile de dimineaţă, pot să spun că am făcut o pasiune nebună din a crea românului o zi cît mai plăcută. Poate cîteodată pare regizat, dar 99,9% din dialogurile de dimineaţă nu sînt regizate, nu sînt scrise în prompter, iar lucrul acesta cred că aduce noutatea.
-         Libertatea asta este o idee personală sau a fost ideea producătorului, a regizorului?
-         Nici nu ştiu, a venit şi nimeni nu s-a împotrivit. După asta au venit şi celelalte lucruri bune. Noi ne facem meseria. Dacă o facem bine, vedem în sondaje, în rating-uri. Nu o facem bine, tot acolo vedem.
-         Sondajele vă ţin atenţia crescută. Simţiţi concurenţa?
-         Ar fi lipsit de modestie să spunem că nu. Şi-apoi ce e mai frumos? Să te lupţi de unul singur şi să ieşi pe locul doi sau să te lupţi cu toţi ceilalţi şi să fii în frunte? Este o competiţie zilnică şi cine are antrenament şi rezistă, e în top.
-         Pe lîngă această concurenţă profesională există şi o concurenţă pur umană. Nu toţi au aceleaşi calităţi. Care e psihologia prezentatorului de ştiri?
-         Depinde. Gândindu-ne puţin, la ştiri trebuie să fii sobru, trebuie să ai credibilitate. Trebuie să dai consistenţă spuselor. În momentul în care presari aici şi o glumiţă cu Florin (Busuioc), cu Netty, cu Vadim, cu Raluca, mai nou Corina (la sport), devine ceva atipic. Şi eu cred că noi aici am cîştigat. Totuşi, una e să fii sobru la ştirile de la ora 19.00, şi alta dimineaţa. Noi pe asta am mers, pe ceva original. Am vrut să văd dacă dă roade, şi-a dat. Dacă faci o glumă nu înseamnă că eşti neserios. E important să antrenezi telespectatorul în jocul tău.
-         Totuşi, la ştirile serioase sunteţi sobru, fără a fi teatral. La teatru v-aţi gîndit?
-         Am vrut să fac teatru. În 1993, cînd eram la ProFm, am vrut să dau la teatru. Dar m-am mutat aici şi am tot amînat. Nu-i nimic. Programul ăsta de dimineaţă mi-a dat şi mie bucuria vieţii! E un rol plăcut.
-         Că veni vorba de spectacol. Este foarte criticat acest spectacol violent al ştirilor. Ce părere aveţi?
-         E adevărat. Dar ce să facem? Ne întoarcem în urmă cu 15 ani? Am vrut să fim liberi, suntem liberi. Toate televiziunile fac la fel. CNN e peste tot unde se întîmplă o nenorcire. Da, ştiu, CNN nu prezintă toate violurile de pe cuprinsul SUA. Nici n-ar face faţă, la cîte sunt. Vrem să fim informaţi. Un viol nu e o informaţie, dar ne arată realitatea. Ne arată cum şi de ce să ne ferim. De altfel, omul este liber să-şi aleagă ce program doreşte. Doar nu avem 23 de milioane de oameni şi un singur televizor!

în Teleghid Cotidianul

sâmbătă, 11 aprilie 2009

Încrâncenarea traducătorului pe "arătura culturală"

Poetul si traducătorul Ion Milos trăieşte în Suedia din anul 1959. Este român născut în Banatul Sârbesc şi are o activitate culturală impresionantă: 17 volume de poezie originală publicate în limba română, patru în suedeză, patru în sârbă, unul în macedoneană şi unul în engleză; şapte cărţi româneşti, şapte franţuzeşti, nouă sârbeşti, doua croate si opt macedonene talmacite in suedeza; trei carti suedeze traduse in macedoneana, sapte in sarba si doua in limba romana. 

- Unde va este, de fapt, locul?
- Cred ca locul meu este acolo unde mi l-am ales. Fiindca eu am aproape de inima mea trei tari: sunt nascut in Iugoslavia din parinti romani, dar am plecat demult, aproape dat afara...

- Cand anume ati plecat?
- Am plecat din Iugoslavia in 1959. Vreme de 15 ani n-am putut sa-mi vizitez parintii, pentru c-am fost declarat dusman al poporului si-al clasei muncitoare, urmare a unui eseu in care m-am rafuit cu politica stalinista din "Cultura si literatura" de pe timpul acela. Am casa parinteasca in Iugoslavia, parintii sunt morti si ma duc de doua ori pe an la mormintele lor, dar nu m-as putea stabili acolo. Fiindca eu sunt bine lansat in Suedia, ca scriitor, ca traducator, si prin forta lucrurilor sunt nevoit sa raman in Suedia. In Romania nu ma simt bine pentru ca nu sunt bine primit. Statul roman n-a facut nimic pentru mine, foarte multe institutii romanesti au facut chiar totul sa ma alunge, sa ma indeparteze de tara limbii mele materne, fiindca pe mine m-a nascut limba romana si eu inca din leagan am trait cu dorul de a veni odata si-odata aici. 

- Cand ati ajuns prima oara in Romania?
- Din cauza razboiului, din cauza conflictului dintre Tito si Stalin, apoi din cauza plecarii mele in lume, in Franta si in Suedia, am sosit aici pentru prima data abia in 1968. Cred ca anul acesta va spune ceva. Cand am ajuns in Romania, am simtit, intr-adevar, o placere imensa, mi s-a parut tara veseliei, nu era o tara de consum, gaseai aici de toate. Veselie ca aceea n-am mai intalnit in alte tari, eram liber, puteam sa dorm oriunde. Ce voiosi erau scriitorii, actorii, artistii pe vremea aia!


Noi suntem vinovati ca nu suntem cunoscuti

- Ati regasit acum acea stare de spirit?
- Nu, acum nu. Atunci satisfactia materiala era prilej de bucurie. Cand am venit in '68, pur si simplu tremuram de fericire ca in sfarsit calc pamantul pe care au calcat idolii mei, Eminescu, Sadoveanu, Arghezi. Vazand cat de putin este cunoscuta cultura romana in Suedia, am vrut sa fac ceva in favoarea ei. Am inceput cu pictura: am organizat o expozitie Constantin Piliuta in Suedia, care a fost foarte bine primita. N-am tinut cont daca romanii sunt din exil sau din tara, am organizat dupa aceea expozitia sculptorului Ion Vlad, care traia la Paris. Romanii sunt romani. Insa politica i-a impartit, i-a facut suspiciosi, chiar dusmani, si din cauza asta am patit-o si eu. Fiindca daca am adus pe cineva din Romania, romanii din exil m-au suspectat ca am relatii cu Romania ceausista, daca am adus pe cineva din exil, romanii de aici m-au suspectat ca am relatii cu dusmanii. Am adus pentru prima oara in Suedia un teatru romanesc, Teatrul de Comedie. Cel mai mare succes l-a avut "Noaptea furtunoasa". Nici atunci n-a iesit insa bine. Au fugit trei actori din trupa, si nu mi s-a mai permis sa traduc piesa. 
 

- Ati fost acuzat chiar tot timpul?
- Europa Libera m-a atacat ca, aducand Teatrul de Comedie, deci pe Caragiale in Suedia, am facut servicii culturii ceausiste. Tot ce-am realizat pe taram cultural s-a interpretat numai politic, si de-o parte, si de alta. ai mi-a mers foarte rau pana in '89. Lumea noastra romaneasca nu tine cont de faptele frumoase, tine cont numai de aderenta politica, de aderenta la gasca, la clan. Nu conteaza sa fii bun patriot...

- Se intampla asta si azi?
- Mai ales acum, mai ales acum. Acum e foarte importanta apartenenta la clanuri - si culturale, si literare, si politice. Acest fapt e foarte dureros, din cauza asta nu ne-am afirmat in lume. Noi suntem vinovati ca suntem necunoscuti. 

M-am nascut strain

- Stam chiar atat de prost?
- Daca vedem cine sunt cei tradusi, ne vom da seama ca s-au lansat in strainatate autorii care au avut pe mana puterea culturala la un moment dat. Cultura la noi se imparte in "Cult" si 'Ura". Te fac cult daca esti din gasca mea, daca nu, te transform in obiect de ura. E groaznic. Suntem barfitori, suntem turnatori. Din cauza asta n-am obtinut nici un premiu Nobel, pentru ca daca au existat propuneri de scriitori valorosi, au venit si barfele impotriva lor si ne-am facut de rusine. Mai mult, ne lipseste sentimentul actului obstesc. Din cauza asta, scriitorii care pleaca in strainatate si-si insusesc la un moment dat limba tarii de adoptie nu fac nimic pentru promovarea culturii romane acolo. Isi fac propria opera si-atat. Mai intai trebuie pregatita aratura culturala.

- Pe cine trebuie sa plivim?
- Pe cei care ne otravesc. Si mai e ceva: nu facem deosebire intre putere, natiune si adevar. Eu am avut nevoie de cultura, de limba romana ca sa ma formez in strainatate. Cand am venit in Romania, nu s-a inteles ca vin la limba mea materna, care are o statura eterna, s-a zis ca am venit la putere. ai puterea m-a repudiat constant. 

- Cum se imbina peisajul suedez din poezia dumneavoastra cu limba romana?.
- Cine citeste versurile mele vede ca este vorba de poezia vietii, a vietii planetare. Pentru ca am trait in mai multe tari, am o experienta aparte. M-am nascut strain si a trebuit intotdeauna sa fiu mai bun de zece ori decat majoritatea poetilor locului. Poezia care se scrie acum in Europa e destul de slaba, pentru ca, neavand experienta vietii, a suferintei, autorii scriu o poezie a cuvintelor, a limbii.

- Sunteti, totusi, un specialist al cuvantului.
- Da, dar nu al cuvantului gol. Pe mine ma intereseaza esenta.



Interviu aparut in Ziarul Financiar

joi, 12 martie 2009

Femei superbe, managerii lui Dracula

Un pahar cu piciorul în chip de dragon îi şerpuieşte în palmă. O mână fină, prelungită de un trup frumos, sculptural, luminat de un chip blond. Aşa, înconjurată de pahare încrustate în bronz sau presărate de pietre preţioase, având alături un sfeşnic aidoma unui blazon străvechi, Ana Coman pare coborâtă din cartea lui Stocker, “Dracula”. Sau din filmul lui Coppola. Sau din cabinetul lui Dracula însuşi, care trebuie privit acum ca un aristocrat rafinat, misterios, în ochii căruia mocnesc flăcările pasiunii. Un univers provocator, pe care Ana Coman l-a studiat un timp si pe care n-a mai vrut să-l părăsească. De drag, dar şi din interes. A pus la care o afacere care revigorează un mit, îmbogăţindu-l cu valori noi. Fără îndoială, urmeză şi îmbogăţirea personală.

Acum câţiva ani Ana Coman, 32 ani, nu ar fi bănuit că va veni un timp când va fi deosebit de legată de lumea contelui Dracula. După ce a lucrat 5 ani în Parchetul General şi 6 ani pentru Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Ana şi-a dat demisia.  Urmând cursurile Facultăţii de management, marketing, ale Universităţii Româno-Americane, a fost nevoie, la un moment dat, să cerceteze şi să evalueze o firmă de turism care oferea pachete turistice Dracula. Astfel a ajuns să cunoască toate aspectele, avantajele, dar şi dezavantajele comercializării unui brand devenit naţional. Din păcate, cu toată popularitatea brandului, aproape toate produsele care îl promovează sunt ameninţate de kitsch. Cănile, paharele Coca-cola, tricourile pline de sânge, şepcile şi cărţile poştale din care rânjesc colţii de vampir  au fost suficient exploatate şi au adus un profit pe măsură. Dar noua imagine pe care şi-o construieşte România în Europa şi în lume ar putea beneficia de un Dracula mai puţin agresiv, depăşind stadiul de barbarie. Aşa s-a gândit Ana Coman să înnobileze şi să umanizeze conceptul, ţintind, evident, să obţină un profit de care acesta se bucură deja, dacă nu chiar mai mult. O fire iubitoare de frumos şi imaginativă, şi înzestrată cu necesara forţă creatoare, Ana trecuse prin experienţa muncii pentru Parchetul General şi CNSAS, şi acestea medii oarecum barbare şi care s-ar fi cerut umanizate. Dar nu numai atât: se adăugase şi proaspăta experienţă a divorţului, care lasă urme adânci şi greu de şters. Poate doar preocuparea pentru noua afacere şi dragostea pentru băieţelul ei, Robert Corneliu, au ajutat-o să treacă peste asta. Micuţul Robert poartă numele tatălui lui, Robert Coman, fondator al Best Computers, una dintre primele firme de retail IT de la noi.

De la un pionierat la altul

In timpul căsniciei sale cu Robert Coman, Ana a deprins obişnuinţa si gustul afacerilor. Fără îndoială, a fost un beneficiu pentru toată evoluţia sa ulterioară în acest mediu, faptul că a parcurs, alături de el, tot acest traiect al unei afaceri în ascensiune. “Toţi anii împreună am învăţat foarte mult, de aceea nu regret. Am învăţat din experienţa companiei Best Computers, pentru care m-am implicat de la bun început. Au fost alături de noi şi părinţii mei, ne-au ajutat şi ei, la început.” Mioara Custură, prietena şi partenera sa în afacerea Contelui Dracula, îşi aminteşte cu nostalgie acel început plin de entuziasm de la Best Computers, unde era Directorul departamenului de control şi calitate: “Pe Ana am cunoscut-o prin fostul ei soţ, soţul meu fiind directorul lor economic, la Best Computers. Ţin minte că la început venea dl. Coman la noi şi soţul meu îl învăţa cum se calculează factura, TVA-ul, în dormitorul nostru, unde aveam şi biroul… Astfel s-a legat o prietenie frumoasă. Am fost apoi la nunta lor, la botez, am petrecut împreună şi bune şi rele. Până când a intervenit divorţul, care a coincis, oarecum, cu vânzarea companiei către Diverta, în septembrie 2005. Atunci când s-a petrecut ruptura dintre ei am pus în balanţă şi am ales să rămânem lângă Ana. O cunoşteam ca pe o soţie exemplară, care a fost alături de soţul ei întotdeauna. Oricât de târziu venea el acasă, noaptea, ea făcea mâncărică,  se implica zi de zi în treburile casei. Era şi este o mare sufletistă!” Oricum, Robert Coman i-a promis Anei că o va susţine în afacerea personală (ceea ce s-a şi petrecut un scurt timp), pentru care ea deja începuse să întocmească diverse prospectări de piaţă. Pasul din septembrie 2005 a adus transformări nu numai în vieţile personale, ci şi în cele profesioanle ale foştilor manageri Best Computers. Imediat după ce compania a trecut în ograda Diverta, “spiritul Best” s-a alterat. Tot Mioara Custură îşi aminteşte: “ În Best era o atmosferă specială, unică. Eram toţi entuziaşti şi responsabili. La Diverta totul s-a disipat foarte repede, nu mi-a plăcut atmosfera şi lipsa de responsabilitate a unora de acolo. Am stat o perioadă foarte scurtă, doar câteva luni, şi tot timpul eram nostalgică după vechea atmosferă Best…” Cum nimic nu se pierde, nostalgia şi noile provocări le-au îndemnat pe cele două partenere de afaceri să reînvie,  acum, la scară mică, spiritul Best în cadrul noii companii, care se ocupă de Comorile contelui Dracula.
Cu siguranţă, amândoi soţii Coman sunt personalităţi creative, îndrăzneţe, care, iată, reuşesc cu entuziasm să înceapă afaceri ingenioase. Cu toate astea, mai mult decât Best Computers, businessul comorilor contelui Dracula presupune inventivitate. Practic, Ana Coman a regândit o întreagă lume: ea însăşi a desenat, mai inainte ca artiştii plastici cu care lucrează să concretizeze în obiecte reale, paharul cu dragon sau blazonul contelui. Continuă acum să gândească linia de bijuterii şi are deja în minte valurile de lenjerie fină de pat sau intimă. Cu aşa un manager, Dracula se bucura să revină la viaţă, să se infrupte şi el puţin. Din câştiguri…

Aventuri în lumea contelui Dracula

Conceptul, acest Dracula în obiecte de preţ, a căpătat contur destul de greu. Ambiţia de a realiza totul manual, numai si numai în Transilvania, pentru a proba autenticitatea produselor, a adus însă un plus de calitate. Căutând la fabrica de porţelanuri din Alba Iulia (Apullum) pe cineva care să creeze o formă deosebită de cană, Ana Coman l-a descoperit pe cel care urma să devină unul dintre artiştii săi. Ba a mai descoperit şi o turnătorie, pe care a redecorat-o şi modernizat-o. “Artiştii de astăzi sunt puţin prea abstarcţi, eu sunt încă în Renaştere. Am avut noroc, acolo este ancorat şi artistul meu… De altfel, mizez pe o redescoperire a atelierelor meşteşugăreşti din România.” Astfel, nu numai ideea, ci şi modul de producţie este unul rar exploatat. Începuturile au fost legate de 22 000 de euro, pe care i-au adunat cei trei acţionari. De atunci, într-un an şi jumătate, cifra investiţiilor a crescut la 50 000 euro . Acum încep să se vadă rezultatele, după ce comenzile din Grecia şi România au devenit o obişnuinţă. Sunt ţintite, în curând, pieţele din America, Italia, Marea Britanie, Cipru şi Japonia.  “De fapt, tot ceea ce am investesc în acest business. Îmi doresc o turnătorie modernă, evident, în bronz, care este un material greu de lucrat, pretenţios. Vreau să reuşesc ceva ce numai noi putem face. Nu mă gândesc la bani. Îmi doresc să creez un brand pentru Romania, un brand puternic. Din păcate, la noi Dacia este un brand mai puternic decât Dracula. Eu cred, totuşi, că Dracula ar fi mai potrivit. Dracula poate fi şi un personaj negativ, dar şi unul pozitiv. Dracula e nemuritor!”, postulează Ana Coman. Deşi cam de un an de zile produsele contelui Dracula sunt prezente pe site-ul companiei, dar şi în Casa Dracula din Pasul Bârgăului, abia acum clienţii încep să manifeste interes. De altfel, Ana a intuit că va dura destul de mult până când piaţa va asimila un alt Dracula decât cel sângeros, cu care eram obişnuiţi. “Nu vreau să cuceresc tot felul de pieţe, bazându-mă pe faptul că pot schimba concepţiile. Aştept un anumit tip de public, la fel de rafinat ca şi aceste produse.”
Paharele, serviciile de whisky ori biju-urile sunt concepute pe 3 linii: aristocrat, arhaic şi medieval, păstrând fiecare o anumită patină a timpului. În turnătoria de la Alba Iulia Contele şi-a comandat produsele de lux, turnate în aur, argint şi bronz, ori înnobilate cu pietre semipreţioase, aventurin, jasp, onix, ochi de tigru sau murano. Nu ştim ce licori ar sorbi Dracula din paharele susţinute de cozi de dragon, dar aristocraţii din ziua de azi ar şti, cu siguranţa, ce să pună în ele.
De când se ocupa de această afacere, Ana Coman a început să se priceapă la lucruri pentru care înainte nu avea preocupare. Ştie la ce temperaturi se topesc bronzul, fierul şi celelalte metale.  E la curent cu tehnologia cuptoarelor şi studiază ofertele pentru modernizările turnătoriei.  Continuă să deseneze obiecte noi, cu aceeaşi uşurinţă cu care îşi imaginează rochiile personale sau bijuteriile. Tenace şi inventivă, Ana este, fără îndoială, o femeie Dracula. Lucrarea ei nu s-a născut, însă, dintr-o sclipire de canin, ci dintr-una de gând. “Adevărul este că produsele noastre sunt foarte masculine. Mie îmi plac obiectele masive, dure. Sunt de acord cu femeia Dracula. E o femeie foarte puternică, oriunde, oricând. Şi extrem de pasională.” Cam aşa ar arăta femeile de afaceri de astăzi, cam de acolo izvorăşte succesul lor.
Pentru Mioara Custură, asociata Anei, business-ul a venit nu numai pe feeling-ul ei, ci şi pe pregătirea ei profesională. Pentru că Mioara a terminat chiar Facultatea de Metalurgie, din cadrul Politehnicii, în 1990. După 2 ani de lucru în branşă a devenit organizator de evenimente artistice studenţeşti, pentru o firmă de impresariat artistic. După ce a terminat şi Facultatea de Drept, în 2003, a fost cooptată în grupul Best, unde a petrecut cei mai frumoşi şi cei mai satisfăcători ani din punct de vedere profesional. Acum iat-o în biroul luminat de comorile contelui Dracula, ţintind cu ochi ager toate tranzacţiile companiei. “Eu sunt o fiinţă mai realistă decât Ana, care e mai entuziastă. Sunt foarte atentă la organizare, la logistică şi la contracte. Sunt foarte dezamăgită de calitatea umană a afaceriştilor din România, în trecut am avut parte şi de păcăleli. Sunt unii care se pricep să tragă ţepe. Sper să nu avem de-a face…” Deşi ţepele ar fi specialitatea lui Dracula, un mediu de afaceri ţepos nu e de dorit nimănui. Tocmai de aceea Draculesele (cum le numesc cei din Alba Iulia, unde ajung destul de des) sunt cu ochii în patru. Dracula este un partener de business atent, onorabil, îndrăzneţ. De după gulerul alb, scrobit, sau de sub pelerina în falduri grele, Dracula îşi arată acum degetele fine împodobite de inelele Anei  şi soarbe lichidul vital tot din paharele ei grele. Şi  râde superior, cuceritor, când ştie că în turnătoria lui focul se înteţeşte şi în buzunare galbenii sună. De aceea e generos cu doamnele care îl ajută în această anevoioasă dar rafinată încercare.

Torneo Businessman's 2007