Excelenţa în doi timpi

Am revăzut o emisiune care i-a alăturat pe actualul şi pe mai tînărul Patapievici. Între ei, vibrant, Iosif Sava. Mixînd cu delicateţe, Mihaela Crăciun. O reluare din seria TVR 50, la care am mai pofti o dată.

Deschizi sipetul cu amintiri şi întreaga viaţă poate căpăta tîlcuri noi. (Unele au chiar putere de destin.) Îl deschizi pe cel cu filmări vechi din Arhiva TVR şi redescoperi, reconstruieşti o vedetă. De astă dată revezi (sau, şi mai plăcut, abia acum  descoperi) prima apariţie televizată a lui Horia Roman Patapievici. Chiar şi dacă l-am privi pe H.R. Patapievici doar ca pe o vedeta de televiziune, am fi plăcut impresionaţi de noutatea timpului trecut. În 1995, atunci cînd a fost invitat în emisiunea lui Iosif Sava, Patapievici avea 38 de ani. Timid, totuşi subtil impetuos, frămîntîndu-şi mîinile cu nerv, răspundea prinzînd avid de explicaţie nada aruncata de Iosif Sava. De cealaltă parte, în studioul TVR de acum, îl vedem aşezat confortabil în ochiul camerei de luat vederi. Alt ritm. După propria-i mărturisire, chiar altă privire interioară. Acum zece ani, dl. Sava îl descosea socratic, aşteptînd sclipirea tînărului promiţător, debutonînd scandalul prin care fusese mai degrabă cunoscut. Acum Mihaela Crăciun se bucură de-atîtea carţi publicate, îl priveşte cu admiraţie, de astă dată ea cu timiditate. Patapievici cel de acum are aceleaşi preocupari esenţiale, exersate cu „sistemă“. Vorbeşte despre descoperirea excelenţei din fiecare, ca o măsură  a înălţimii spiritului. Vorbeşte despre asumarea elitismului în sens grec şi nu în sensul „găştii“ care acaparează un anume tip de putere. Sărind de la un timp la altul, Patapievici observa că „succesul este un monstru“. Nu i s-a lăsat spre devorare. Îl pretuieşte pe Iosif Sava, dar remarcă şi ceea ce găsea neplăcut la el. Cînd acesta îl întrebase, acum 10 ani, de ce vedea Romania „jalnică“, directorul de acum al ICR pronunţase două nume (Ceauşescu şi Gheorghiu Dej), ca fiind vinovate (alături de mai cuprinzătoarele idei, sisteme, societăţi). Probabil se stăpînise să nu spună şi altele. În emisiunea de azi, urmînd acelaşi traiect, oare cum ar fi răspuns? Cu siguranţă, cu acelaşi entuziasm şi aceeaşi muşcătură a gîndului, avînd în vedere un principiu al televiziunii pe care îl enunţase într-un interviu: „Televiziunea, prin instantaneitatea ei, îţi reaminteşte acest lucru foarte profund: toate clipele pe care le trăieşti, le trăieşti o singură dată! O poţi face cu intensitate, o poţi face dînd dreptate întregului potenţial al clipei, atunci, într-un fel, eşti mîntuit“.

în Teleghid Cotidianul