A poposit în România un hedonist, un epicurean, un teoretician
al amorului liber, în fine, un filosof francez: Michel Onfray. Cărţile sale
publicate în Franţa şi traduse deja în 10 limbi vorbesc despre “Dorinţa de a fi
un vulcan”, “Politica rebelului”, “Raţiunea gurmandă”, “Teoria corpului amoros”
şi despre alte dorinţe împlinite.
- În cărţile sale, ca şi în întreaga sa teorie aplicată vieţii, Onfray analizează, desluşeşte şi pătrunde simplitatea şi măreţia sentimentului ascuns în trup, de care sufletul se bucură la fel de nesăţios. El recuperează gândul vechi grec, limpede şi luminos, pentru care taina lumii era prilej de voluptate, bucurie sau cuminţenie. El trece peste creştinism, care instituie apocalipsa gândirii, şi reia tradiţia antică, de la Epicur, Platon şi Aristotel, până la Schopenhauer şi Nietzsche, pe care-i consideră a fi unii dintre rarii gânditori fideli gândirii originare.
- Ultima dumneavoastră carte, “Teoria corpului amoros”, face elogiul iubirii totale, născute din înţelesul viu al libertăţii bărbatului şi femeii. Ce este dragostea?
“Erotismul nu are legătură cu sexualitatea, ci cu senzualitatea. Cartea mea analizează raporturile sexuate, şi nu raporturile sexuale. Erotismul solar pe care îl revendic se referă la pulsiunile vieţii, la râs, la surâs, opunându-se pulsiunilor nocturne ale morţii şi vinovăţiei vehiculate de iudeo-creştinism. Idealul hedonistului, materialistului, atomistului ţine de viziunea monistă: el nu distinge între “sufletul bun” şi “trupul rău”. Noi toţi suntem unici şi consecvenţi totalităţii.”
- Ultima dumneavoastră carte, “Teoria corpului amoros”, face elogiul iubirii totale, născute din înţelesul viu al libertăţii bărbatului şi femeii. Ce este dragostea?
-
Foarte simplu, nu există niciun dubiu. Doar toţi
o simţim: dragostea este atracţia vie, puternică, explozivă, pentru o fiinţă,
este ceea ce ne îndeamnă să mergem către ea, să ne contopim cu ea. Este un
tropism minunat. Bineînţeles, în dragoste libertatea se poate păstra. Se poate
şi chiar trebuie să reuşim asta. Cartea mea încearcă să arate cum se poate
întâmpla ca libertatea să rămână intactă. Dorinţa este experienţa unei energii
fantastice, în care trupul se bucură de a fi materie pură, fără legături
instituite, fără obligaţia de a procrea, fără să ţină cont de contextele sau
tabu-urile sociale. Dragostea de viaţă, de ceilalţi şi de sine se conturează
perfect, din propria raţiune de a fi a
trupului. Este ceea ce ne bucură cel mai mult, e inutil să ne-ascundem.
Este ceea ce eu numesc erotismul solar.
- Chiar nu există nicio semnificaţie creştină în acest erotism solar, nu este dragostea, sub acoperământ creştin, tot luminoasă? Şi-n ultimii două mii de ani oamenii s-au iubit.
-
Viziunea solară este păgână, absolut păgână. Ea
vine din preistorie, de foarte departe, dar ea nu s-a stins în noi. Ba chiar ne
defineşte, în ciuda atâtor dogme constrângătoare. Cunoaştem cultul soarelui, al
luminii, al anotimpurilor, ori cultul nopţii, al orgiilor. Încă le trăim, chiar
dacă în alt context şi cu alte mijloace. Chiar discutam, într-o pagină din “Le
Figaro”, cu un teolog, de altfel modern. Spuneam acolo că nu există pe de-o
parte bunii greci şi de alta răii creştini. Şi la greci există un dispreţ al
trupului, ca la pitagoricieni sau la platonicieni. De la începuturile
filosofiei cele două curente paralele persistă: monismul şi dualismul. Iar Isus
a fost un filosof, un personaj fascinant. Eu sunt ateu, şi nu-l confound pe
Isus cu creştinismul. Creştinismul este o religie deformată, bazată pe
dispreţul trupului. Trupul trebuie
reconsiderat, înţeles şi iubit.
-
Se
mai poate vorbi atunci de morală?
-
Bineînţeles.
Ceea ce gândesc eu nu se numeşte libertinaj, ci libertate. Libertatea unuia
faţă în faţă cu libertatea celuilalt. Respectând libertatea celuilalt se naşte
dragostea. În orice caz, cred în importanţa momentului. Într-o clipă, oamenii
se pot îndrăgosti sau se pot despărţi. Niciun contract, în acest moment, nu are
valoare. Nu iubim contractual.
-
Această
propunere de hedonism este bine primită în Franţa? Francezii sunt libertini,
dar sunt conştienţi de semnificaţia libertăţii lor amoroase?
-
A, e
foarte greu. Există mai multe niveluri de lectură, există jurnaliştii,
filosofii, profesorii de filosofie sau oamenii comuni. Pe mine mă interesează
omul comun, cel care nu este determinat de profesie sau de meserie. Ei mă
înţeleg cel mai bine, ei înţeleg cum ar fi să trăieşti liber, ei înţeleg
contactul direct, lipsit de intermedieri. În schimb sunt prost înţeles de
presă, de universitari sau de filosofii de profesie.
-
Să
spunem că ei nu sunt, încă, liberi?
-
Acesta
este doar un cuvânt. Există un raport de complicitate între un individ şi ceea ce înţeleg ceilalţi, sau chiar de el însuşi,
din libertatea lui. Există destui oameni care se cred liberi, care se declară
liberi, dar care, de fapt, n-au trăit vreodată astfel.
-
Libertatea
este un exerciţiu de putere.
-
Da,
dar nu puterea pur personală, prost înţeleasă. Libertatea este posibilitatea de
a te determina de o manieră autonomă. Sunt destui oameni care ajung marionete
crezându-se liberi.
-
Sunteţi
un om liber?
-
Dumneavoastră
sunteţi? N-am decât două întrebări filosofice, pe care mi le tot pun: ce este
adevărul şi ce este aceea o femeie?
-
Să nu
răspundem acum. Să ne gândim mai degrabă la suflet. El este tot material? Tot
carne?
-
Nu
suntem numai carne sau, dimpotrivă, suntem numai carne. Nu există suflet
distinct de trup. În acest fel, sufletul este întregul trup. Avem ocazia să
înţelegem asta în prietenie, în dragoste. În apropierea a două fiinţe sufletele
comunică. În momentul atât de aşteptat al apropierii se produc mici explozii,
mici scântei. Vorbind despre trup, vorbim şi despre suflet, implicit. Sufletul
înveleşte trupul şi în dragoste el este cel care intră în contact cu celălalt
suflet.
-
Există
teoriile la modă, ale corpului astral, ale corpului eteric. Vă convin?
-
Nu
există corp astral. Există energia care pătrunde în trup, şi ea este materie. Energiile
sunt inegale, ca şi oamenii, iar sufletele sunt traversate de aceste energii.
Nici o legătură cu tradiţia budistă, de pildă. Sufletul în care eu cred este
cel dezvăluit de filosofia materialistă a antichităţii. Există percepţia
greşită că ceea ce este material este grosier, vulgar. Ceea ce se petrece într
doi atomi este tot atât de material ca şi ceea ce se petrece între două trupuri
care se privesc, se înţeleg, se doresc. Când iubiţi, vă simţiţi sufletul rupt
de trup?
-
Deloc.
Dar dumneavostră sunteţi un cinic.
-
Da,
în două jurnale hedoniste am stabilit asta. Dar îmi place frumuseţea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu