Horia Roman Patapievici. Inapoi la argument

-foto: TVR  

 “Omul recent este consecinţa unei întrebuinţări de un  anumit tip a televiziunii.”

“ Avem o problemă de comunicare în spaţiul public pentru că nu ştim să reducem la argument lucrurile care ni se propun. “
“Realizatorii care produc emisiuni de divertisment mă scandalizează prin mediocritatea, vulgaritatea şi ideea joasă pe care şi-o fac despre ce aşteaptă omul de la viaţă! “

 
- De relativ puţină vreme faceţi televiziune. Aţi îmbrăţişat uşor această propunere?
- Cel mai recent este jobul în administraţie pe care-l fac aici, la Institutul Cultural Român. În ce priveşte televiziunea, cînd am primit propunerea de la Beatrice Comănescu, care pe atunci conducea TVR Cultural, mi s-a părut atît de caraghioasă ideea, încît am refuzat-o din start. Pentru că nu mă vedeam deloc în postura de a modera ceva şi nu aveam deloc sentimentul că pot să fac o emisiune de televiziune. Beatrice Comănescu a insistat şi mi-a propus să ne jucăm, să ne imaginăm cum ar fi aşa ceva. Şi aşa am intrat în angrenajul din care a rezultat emisiunea Idei în libertate. Am avut întîlniri cu mai mulţi realzatori şi legătura cea mai bună am avut-o cu Camelia Robe, cu care am făcut emisiunea 3 ani de zile, şi inteligenţei, talentului şi culturii căreia i se datorează succesul emisiunii. Emisiunea a fost încununată cu Marele Premiu al APTR, moment pe care l-am considerat a fi un bun epitaf pentru ea şi am sabordat-o.  
- V-aţi simţit în libertate făcînd emisiunea asta? Televiziunea presupune un stres special, un anumit tip de relaţii între oameni.
- Toate acestea au fost preluate de Camelia Robe. Eu m-am simţit total în libertate. Ideea mea, atunci cînd am făcut Idei în libertate, a fost următoarea: atunci cînd discută despre cultură, oamenii simt nevoia să se îmbăţoşeze niţel, ceva se schimbă în tonul lor, li se alterează privirea, devin oameni importanţi... Ideea mea este că lucrurile importante se discută cu un ton de conversaţie şi că în cultură nu păşeşti cu degetul mic ridicat în sus, aşa cum fac ţoapele cînd îşi beau ceşcuţa de cafea, ci în modul cel mai firesc cu putinţă.  
- De ce cultura ar implica această îmbăţoşare de care vorbiţi ? Care ar fi argumentul celor care se transformă în felul ăsta cînd e vorba de cultură?
- Pentru că a apărut această distincţie cretină, perfect pernicioasă, între cultura înaltă, unde trebuie să apari în straie de gală şi să ai atitudinea de care v-am vorbit, superior îmbăţoşată, şi cultura populară, pe care o consumi oricum, asta e pe stradă… Ori ceea ce numim astăzi cultură înaltă era, la data producerii ei, cultură foarte populară. Shakespeare era un autor foarte popular, Calderon de la Barca era un autor foarte popular, Cervantes era un autor ultrapopular. Succesul lui Cervantes e făcut de public, nu de critici. Prima carte despre Cervantes a apărut la 150 de ani de la apariţia primei ediţii din Don Quijote, 1605. Criticii s-au prins tîrziu că Cervantes e cineva ! Unul dintre relele lumii moderne este ăsta: s-a îndepărtat cultura valoroasă de suportul ei popular. Ceva complet greşit !  
- Televiziunea este o instituţie recentă. Cărei nevoi a omului recent răspunde televiziunea ?
- Omul recent este consecinţa unei întrebuinţări de un anumit tip a televiziunii. Televiziunea, aşa cum îi spune şi numele, este capacitatea de a trimite imagini la distanţă. Deci este un instrument. Atunci cînd acest instrument este folosit pentru a dezvolta din om numai tropismele secvenţiale, pentru a-l transforma într-un pur captator de imagini, fără reflecţiune personală, atunci televiziunea este folosită în chip recent, cum aţi făcut aluzie, şi rezultatul este omul recent. Omul care n-are memorie, care trăieşte numai în prezent, care nu se sinchiseşte de nimic altceva decît de pura satisfacţie a prezentului cu ultima tehnologie la dispoziţie. 
- Stă în puterea omului recent să-şi schimbe acest statut, folosindu-şi şi calitatea de telespectator ?
- Da, poate. Dacă este somat de ceva care să-l smulgă din această inerţie a propriei lui superficialităţi. De exemplu, dacă se îmbolnăveşte. Viaţa nu-i făcută numai din discoteci, e făcută şi din răul pe care ţi-l produce consumul excesiv de alcool sau de droguri în discotecă. Dacă te confrunţi cu chestia asta, cineva te scutură, te restituie unui alt nivel al propriei tale fiinţe decît cel la care te situai înainte. 
- Atunci cărei alte nevoi va răspunde noua dumneavoastră emisiune ?
- Să vă spun care e diferenţa faţă de ce-am făcut pînă acum. Trei ani am vrut să le arăt oamenilor că putem să fim destinşi, bine dispuşi, în conversaţie cu oameni care ne sînt prieteni pentru că le admirăm ideile. Nu vă speriaţi de cultură ! Sînt zei şi aici !, cum spunea Heraclit. L-au surprins nişte oaspeţi veniţi să îl vadă pe marele filosof şi el făcea ceva în bucătărie. Ei au ezitat să intre în bucătărie şi Heraclit le-a spus : « Intraţi, sînt zei şi aici ! » Acum eu vreau să concentrez discuţia pe argumentul unei cărţi sau pe argumentul unei creaţii. Ideea mea este că noi avem o problemă de comunicare în spaţiul public pentru că nu ştim să reducem la argument lucrurile care ni se propun. Dacă dintr-un discurs de politician am fi capabili să scoatem imediat argumentul lui, ne-ar fi mult mai uşor fie să-l aprobăm în cunoştinţă de cauză, fie să-l respingem întemeiat. 
- Asta e o abilitate care se capătă prin exerciţiu.
- Sigur că da, şcoala ar trebui să contribuie la asta. Şi televiziunile ar trebui să contribuie la asta, dar cum ? Făcînd lecţii ? Instituindu-se în pedagog naţional ? Greşit. Nimeni n-are dreptul să dea lecţii nimănui decît dacă acela e doritor să le primească. Ca atare, aş vrea să discut despre cărţi, despre evenimente, într-un fel care să scoată în evidenţă argumentul cărţii, respectiv evenimentului. Nu este o diferenţă spectaculoasă faţă de emisiunea precedentă. Dar încercarea mea este de a face acest lucru. 
- De a concentra într-un gînd simplu şi clar o creaţie întreagă.
- Exact. La sfîrşit, fără ca eu să-l formulez pedagogic, privitorul să rămînă cu ideea că despre asta este vorba acolo. Acum încerc să le spun oamenilor următorul lucru : în cultură, ca şi în viaţa de zi cu zi, sînt situaţii care pot fi reduse la argument. Şi ne descurcăm mai bine, în deciziile noastre, dacă înţelegem care este argumentul situaţiei, lucrării plastice, coregrafiei, discursului politicianului sau cărţii pe care le consumăm. Am avut deja filmare la muzeul Cecilia Crutzescu Storck, care este un loc superb. Str. Vasile Alecsandri, 16, ar fi bine să meargă lumea, să vadă. Şi tot în emisiune mai vreau să introduc ceva. Aş vrea să concep un mic chestionar, pe care să-l aplic fiecăruia dintre invitaţi. Un soi de grilă, care, în mod dezinvolt şi fără constrîngeri, să scoată ceva de la atîtea personalităţi diferite.  
- V-aţi obişnuit repede cu tehnica, cu mijloacele de expresie ale televiziunii. E un joc perisabil...
- Da, dar filosofia prin care eu privesc această perisabilitate este următoarea : în oricare dintre clipele noastre se joacă ceva iremediabil. Ce-am făcut acum nu se mai poate desface în nici un fel. Televiziunea, prin instantaneitatea ei, îţi reaminteşte acest lucru foarte profund : Atenţie ! Toate clipele pe care le trăieşti, le trăieşti o singură dată ! O poţi face cu intensitate, o poţi face dînd dreptate întregului potenţial al clipei, atunci într-un fel eşti mîntuit.  
- Iată un motiv să trăim cu bucurie ce ni se oferă la televizor.
- Da, televiziunea îţi spune lucrul ăsta: nu poţi relua nimic ! Chiar dacă noi trăim într-un regim de montaj, şi aparent putem relua. De fapt nu poţi relua. Eu cu asta m-am obişnuit. Şi aşa am înţeles constrîngerea la care mă supune televiziunea, ca o reamintire a acestui principiu existenţial profund. Atenţie : ceea ce faci, faci o singură dată şi definitiv ! 
- Acesta să fie şi argumentul pentru care emisiunile de cultură sînt drămuite la sînge, sînt 5 minute de cultură...
- Cultura e Cenuşăreasă, de-asta... 
- Deci din cauza aceasta, şi nu din cauza bucuriei existenţiale pe care tocmai aţi exprimat-o.
- Nu, nu, mă tem că din motive comerciale. 
- Şi cum vă împăcaţi cu stringenţa comercialului ?
- Eu sînt un capitalist convins. Ca atare, eu nu am obiecţii în privinţa principiului pieţei, cum au oamenii de stînga. Pentru mine singura luptă este cu exigenţele pe care oamenii le pun atunci cînd intră în piaţa liberă. Să mi se spună mie că omul arată aşa cum arată televiziunile cu divertismentele lor, refuz categoric ! Nu, este o grilă impusă de oameni ignari, mediocri şi foarte limitaţi ! De aceşti realizatori care produc emisiuni de divertisment care mă scandalizează prin mediocritatea, vulgaritatea şi ideea joasă pe care şi-o fac despre ce aşteaptă omul de la viaţă ! 
- Aveţi semne că omul aşteaptă altceva de la viaţă ?
- Orice om aşteaptă altceva. Cum spunea Cehov : la om totul trebuie să fie frumos, şi îmbrăcămintea, şi felul în care se poartă, şi chipul... 
- De aceea purtaţi papillon ? Cultura e un gest înalt.
- Da, orice om poate trăi înalt. Şi această înălţime îi revine de drept, pentru că-i om! Ciao Darwin este o ruşine ! Eu pretind aşa, că nu piaţa cere aceste lucruri ci un grup de realizatori care impun publicului acest nivel. Dacă realizatorii ar oferi altceva, lumea nu va închide televizorul, plictisindu-se. Ci va descoperi fiecare, în sufletul lui, că de fapt asta şi spera să obţină. 
- Atunci cum ar arăta o televiziune pe gustul dumneavoastră?
- Asta mi-e foarte greu să spun, pentru că eu însumi sunt o fiinţă compusă din mai multe, care are tot felul de nevoi. Uneori vreau să fiu mediocru... Adică vreau să mă destind, în sensul clasic al termenului. Dar nu acest aliaj între mediocritate şi vulgaritate, asta nu ! 
- Există destule replici la vulgaritatea televizată. Prin emisiunea dumneavoastră credeţi că veţi aduce un contraargument puternic acestei stări de lucruri ?
- Nu ştiu cît de puternic. Dar în mod clar, orice faci şi nu este vulgar este polemic în raport cu vulgaritatea. Orice faci şi este plăcut fără să fie vulgar. Pentru că cei care promovează acest aliaj între mediocritate şi vulgaritate argumentează aşa: « Hai, dom’ne, că noi vrem să ne destindem, să ne simţim bine ! » Te poţi simţi bine şi fără vulgaritate. Ideea că atunci cînd asculţi Bach nu te distrezi, este greşită ! Cînd asculţi Suitele engleze de Bach te distrezi ! Pentru că sînt frumoase şi sînt pline de divertisment !

 în Teleghid Cotidianul