Iuliana Tudor: îmi place starea de direct

După ce a făcut Şcoala Populară de Artă, a terminat Dreptul şi a devenit moderatorul uneia dintre cele mai importante emisiuni de muzică populară, lider de piaţă, şi după ce a absolvit Universitatea Naţională de Muzică, secţia pedagogie, Iuliana Tudor a conchis că „aşa trebuia să fie!” Probabil multă vreme de-aici încolo Iuliana ne va învăţa cum trebuie primită bucuria cântecului şi jocului românesc.

-         „O vedetă... populară” are deja 6 ani. Televiziunile comerciale s-ar mândri să aibă emisiuni care să fi durat 6 ani.

-         Asta este şi mândria noastră cea mai mare. Am fost păstraţi în grilă tocmai pentru că am adus audienţe foarte mari, tocmai pentru că evenimentele pe care le-am creat pe tronsonul  O vedetă… populară au fost de primă mînă şi de primă ţinută şi pentru că vedetele vin la această emisiune fără să pună condiţii, fără să creeze probleme, aşa cum se întîmplă, ştiu sigur, la celelalte televiziuni.

-         Dar ce condiţii ar putea să pună interpreţii ?

-         În general pun întrebări legate de conţinut, de condiţiile financiare, de cazare... Deci toate aceste accesorii ale prezenţei unui artist într-o emisiune. Dar atunci cînd se întîmplă să-i chemăm noi în emisiune, pur şi simplu nu întreabă nimic. Spun doar că vin şi-atît. Ei ştiu că TVR-ul oferă întotdeauna condiţii optime conforme cu valoarea artiştilor invitaţi. Şi se întâmplă aşa tocmai pentru că avem o relaţie de prietenie cu foarte mulţi dintre ei. S-a creat o relaţie specială pentru că lucrăm de atîţia ani împreună. E un avantaj pentru noi faptul că de atâta timp sîntem aceiaşi, că de şase ani ştim exact ce vrem de la emisiune şi artiştii sînt foarte deschişi, se adaptează foarte repede, lucru care-i foarte important. Atîta timp cît poţi să comunici cu cel pe care-l ai în platou şi omul e deschis, lucrurile merg bine.

-         Afinitatea pentru muzica populară te-a îndemnat la aventura acestei emisiuni ?

-         Acum gîndesc c-a fost un traseu firesc. Aşa a fost să fie!  Eu am început să cînt, am urmat cursuri de canto, am participat la cîteva concursuri de folclor şi întîmplarea a făcut să ajung la unul dintre concursurile organizate de Televiziunea Română, se numea Moştenitorii. Aceea a fost şansa de a fi remarcată de oamenii din televiziune. Am fost chemată să particip la un concurs, în anul 1999 şi aşa am cunoscut-o pe cea care este şi astăzi producătorul meu, doamna Elise Stan, alături de care am deprins cam tot  ce înseamnă meseria asta. Nu numai că mi-e mentor, dar îmi este şi cel mai apropiat om, omul de încredere, dacă vreţi, în ceea ce priveşte partea profesională dar şi sufletească, pentru că e o compatibilitate perfectă între noi.

-         Cum a arătat prima emisiune faţă de cea de astăzi, de pildă ?

-         Ha, ha, cumplit ! Cred că nu există domeniu în care unui începător să-i iasă totul perfect. E firesc pînă la urmă, începutul are lipsurile lui, dar important este să fii înconjurat de oameni care să-ţi de încredere. Şi să recunoască în  tine lucruri pe care tu nu le observi. Ăsta a fost avantajul meu : am întîlnit oameni care au ştiut să mă evalueze mai mult decît am făcut-o eu în momentul respectiv şi au intuit că după o perioadă de timp voi putea reprezenta ceva în meseria asta. Şi pentru asta îi mulţumesc doamnei Elise, pentru că a avut mare răbdare. E foarte greu să formezi un om, mai ales într-o meserie care presupune foarte multe orgolii. E o meserie dificilă, e o meserie pentru care trebuie să ai o structură sufletească foarte echilibrată şi trebuie să ai şi o disponibilitate nativă pentru a o face. În general oamenii de direct trebuie să fie făcuţi pentru meseria asta. Ori o pot face, ori nu !

-         Ţi-a folosit şi faptul că ai terminat dreptul.

-         Eu n-am profesat ca jurist. Dar faptul că am studiat dreptul m-a ajutat la nivel mental. Am o uşurinţă foarte mare în a memora informaţie care-mi este dată cu cîteva clipe mai devreme. Ca discurs m-a ajutat foarte mult, pentru că multe dintre materiile din facultate au presupus dezbateri de o anumită ţinută. M-a mai ajutat şi faptul că mi-a plăcut foarte mult limba română şi acumulările din perioada adolescenţei cred că-şi spun cuvîntul acum. Mie-mi e la îndemînă starea de direct. Am constatat că la înregistrare nu mai funcţionez, nu mă pot mobliza. La înregistrare intervine un confort, vigilenţa nu mai e aceeaşi.

-         Aici nu e vorba numai de a fi dezinvolt în direct. Mai e şi priceperea de a conduce o echipă.

-         Şi asta cred că trebuie să fie în tine. N-am gîndit niciodată că o meserie se învaţă din cărţi. Televiziunea, mai mult decît orice meserie, se învaţă experimentînd. În şase ani de zile am trecut prin experienţe foarte variate, pentru că au avut grijă să mă plaseze şi în alt gen de format. Am prezentat şi evenimente mari, am prezentat teledonuri, emisiuni de divertisment, concursuri. Numai trecînd prin diferite experienţe te poţi descoperi pe tine, poţi şti unde eşti bun şi unde nu. E ideal ca un prezentator de televiziune să fie plasat în situaţii diferite, tocmai pentru a şti unde e foarte bun şi pe ce tronson trebuie folosit. O să susţin întotdeauna că Televiziunea Română e cel mai bun formator de oameni de televiziune. Nu e numai o şcoală, aici ai posibilitatea să experimentezi. Cred că un post de televiziune comercial nu are răbdarea şi nici interesul de a investi într-un om chiar dacă intuieşte că are talent şi ar putea deveni în timp o personalitate. Ei nu au interesul de a creşte pe cineva. Preferă un produs gata făcut. Cred că cei mai mulţi moderatori de pe piaţa de acum au trecut mai înainte prin TVR.

-         Care e tonusul pe care ţi-l dă o astfel de emisiune?

-         Cred că o emisiune în direct îţi dă un tonus unic. Asta e , de fapt, incitant, că de fiecare dată e altfel. Orice experienţă trăită atunci, în secunda aia, te face să vibrezi într-o asemenea măsură, încât trebuie să fie totul perfect. Nu ai cum să greşeşti. Nu ai voie să greşeşti! Responsabilitatea este mult, mult mai mare decât la un program înregistrat.

-         Te-am văzut şi cîntînd. Cum o să-ţi valorifici şi acest talent ?

-         Am făcut Şcoala Populară de Artă, secţia canto. A fost o perioadă frumoasă. Dar din momentul în care am intrat în televiziune am simţit că mi-e mult mai aproape munca asta decît apariţia scenică în calitate de interpret.

-         Printre atîtea vedete populare nu-ţi doreşti să fii tu însăţi o vedetă ?

-         Nu, pentru că e o incompatibilitate de situaţii aici. Eu nu aş mai putea avea autoritatea jurnalistului care intervievează şi doreşte să obţină o informaţie de la vedeta interlocutor, atîta vreme cît ne plasăm pe aceleaşi poziţii. E drept că, poate, capeţi atu-ul de a şti şi de a trăi exact starea pe care o trăieşte respectivul pe scenă. Dar cred că trebuie foarte bine departajate situaţiile. Dacă aş mai apărea pe scenă acum, în calitate de interpret, dorind să fac ceva cu vocea mea, aş face-o cu siguranţă pe alt gen. Tocmai pentru că vreau să păstrez ceea ce am construit pînă acum. De-aia nici nu sînt de acord cu unii dintre soliştii care consideră că pot să facă ambele meserii, apărînd şi în chip de moderator de televiziune.

-         E chiar un punct de vedere nou. Alţii s-ar înghesui să apară cît mai mult, în orice poziţii.

-         În opinia mea posturile nu sînt compatibile. Ori te situezi pe poziţia celui care studiază domeniul, emite judecăţi de valoare şi scoate în evidenţă un anumit mesaj, ori îţi vezi de artă, de apariţie scenică, de mesaj muzical... E o altă manieră de expresie, pînă la urmă.

-         Nu ai nici măcar o nostalgie pentru scenă, pentru cîntec ?

-         Ba da, şi sînt sigură că am s-o fac, dar pe alt gen. Şi am minte un proiect, un proiect foarte amplu. Nu pot să povestesc, pentru că nu e conturat încă şi nu vreau să risc. E greu să spui că te regăseşti foarte bine într-un anumit gen muzical. Sînt unele dintre piesele Mariei Tănase în care mă regăsesc şi simt că sînt parte din mine. Dar pe de altă parte gîndesc că aş avea modalităţi de exprimare şi în alte genuri muzicale. Aici am de explorat...

-         Sînt puţini tineri care îşi doresc să cînte muzică populară acum. Ai copilărit într-un mediu apropiat de tradiţia populară ?

-         Da, la bunicii mei, unde am stat 2-3 ani. A fost o perioadă de poveste! În Prahova, la Măneşti. Am trăit povestea copilului ţinut lîngă sobă, hrănit cu lapte, cu brînză, cu mămăligă, cu bunicul mergînd pe deal cu turma de oi, culegîndu-i mure şi spunîndu-i tot felul de poveşti care de care mai fabuloase. A fost o perioadă frumosă, acolo se asculta muzică populară la radio şi atît. Bineînţeles că muzica asta a rămas ca un reper important.


în Teleghid Cotidianul