Paulo Coelho în exerciţii de traducere

  

S-a lansat încă o carte  (însoţită de un audiobook în lectura lui Florian Pittiş) semnată de Paulo Coelho:  ultima tradusă la noi, fiind, de fapt, primul roman publicat al autorului. S-a vorbit despre Coelho, trăitorul, cel care, la un moment dat a rupt-o cu lumea, a divorţat şi a pornit să se regăsească, în 1986, într-un pelerinaj parcurs pe un drum medieval ce porneşte din Pirinei şi străbate nordul Spaniei. S-a vorbit, apoi, despre Coelho autorul, cel preocupat de revelarea sinelui, şi care împărtăşeşte, în acest volum, din practicile iniţiatice: exerciţiul seminţei, exerciţiul înmormântării, exerciţiul cruzimii, etc. Cei care au avut dintr-un început contact cu cartea (editori, traducător, realizatori de audiobook) s-au declarat deja practicanţi ai acestor exerciţii benefice. În acelaşi sens, dna Gabriela Banu (traducătoarea volumelor: Alchimistul, a doua ediţie, cea carea adus, cu adevărat, succesul romanului la noi, Zahir şi Jurnalul unui Mag) ne-a împărtăşit din revelaţiile exerciţiului traducerii lui Paulo Coelho

- Aţi călătorit preţ de trei romane prin universul lui Coelho. Ce v-a stimulat s-o faceţi?

- Jurnalul unui mag este o invitaţie la descoperirea de sine. Este un lucru extraordinar, toate exerciţiile acelea despre care s-a vorbit aici există în carte. Personajul principal este aproape silit de împrejurări să realizeze nişte exerciţii spirituale pentru a se perfecţiona, în căutarea unei spade care urmează să se folosească în ritualuri magice. Dar ni se spune întotdeauna că, de fapt, aceste ritualuri magice nu sunt deloc apanajul celor aleşi, al celor puţini ci, dimpotrivă, sunt ritualuri ale celor mulţi  şi simpli. Putem vedea aici că intenţia este de a invita la descoperirea de sine a fiecăruia dintre noi, nu numai a acelora interesaţi de magie, de pildă.

-         Vă întrebam, de fapt, dacă exerciţiul dvs. de traducere a valorat ca şi iniţiatic pentru dumneavoastră.

-         A valorat ca şi iniţiatic, într-adevăr. M-am descoperit pe mine, am descoperit afinităţi cu foarte multe dintre opiniile personajelor lui Coelho şi am descoperit, bineînţeles, că există şi detaşări. Uneori mi-a fost limpede că nu mă regăsesc în ceea ce scrie el. Dar în foarte multe dintre  situaţiile şi ideile cărţilor lui Coelho m-am regăsit cu adevărat.

-         E un exerciţiu greu, cel al traducerii lui Coelho? Pare a fi un limbaj facil.

-         Nu e chiar uşor... Este un limbaj firesc, dar ascunde miezuri adânci şi acelea trebuie puse în limba română în cuvintele potrivite, acelea care să sugereze exact ceea ce a vrut să spună autorul. Altă dificultate ar fi aceea a necesităţii unei munci susţinute.  Când te apuci de o traducere trebuie să fii consecvent cu tine însuţi: ai intrat într-o lume din care n-ai voie să ieşi prea repede.

-         Cuvintele cu sensuri adînci sunt folosite des. Cum evitaţi pericolul demonetizării cuvântului? Criticii lui Coelho îl văd de-a dreptul simplist.

-         Întotdeauna s-a spus aşa ceva. Dar există libertatea de a nu traduce întocmai cuvântul, ci de a reflecta numai ideea. Eu am încercat să mă feresc de repetiţii, de simplisme. Dacă este bine sau rău, urmează să decidă cititorii. Cel puţin în ceea ce priveşte Alchimistul se pare că a fost bine primită intenţia mea de a pune într-o limbă română mai puţin monotonă textul lui Coelho.

-         Se vorbeşte despre tradiţie în Jurnalul unui mag. Se poate vorbi, la români, despre  o tradiţie a căutării sinelui?

-         Eu cred că în orice fel de tradiţie se poate găsi ceea ce îl preocupă pe Coelho, dar trebuie să vă spun că el foloseşte cuvântul tradiţie cu sens magic. Există, într-o anume sectă ocultă din Brazilia, de care se pare că nici el nu a fost străin, anumite ritualuri care ţin de parctici medievale, mai mult sau mai puţin creştine. Ştim că aici este vorba despre viaţa lui reală. Dar nu pot să spun că vreuna dintre cărţile lui ar fi autobiografică, nici vorbă! Pentru că toate au devenit ficţiune!