Argila, binefacerea pământului

 Grasă. Untoasă. Bună de pus pe rană. Binefăcătoare. Semn al inteligenţei naturii. „Îngerul pământului”. Pământ vindecător. Asta e argila. Înţelepciunea materiei adunată în bulgăraşii aurii a rezolvat problemele multora. Iar cel care a început toată această aventură a celei mai bune argile folosite în România, Mircea Bocan, s-a simţit obligat să-i ajute pe cei în suferinţă. Aşa că-şi trimite an de an emisari în Kazahstan.

Cu har, în armonie

Înainte de toate, dl. Bocan e un familist desăvârşit. E căsătorit de 22 de ani cu Mihaela, de care e nedespărţit. Foarte rar i se întâmplă să plece în călătorie singur, fără soţie şi copii. Dacă, totuşi, i se întâmplă, suferă şi vrea s-ajungă cât mai repede lângă cei dragi. „Pentru mine a fost dificil să merg în Italia într-o vizită de vis, la mănăstiri. Primele zile a fost minunat, după 4 zile nu mai avem aer, trebuia să dau întruna telefoane acasă. Dacă nu aveam familie eram ca o frunză-n vânt.” Copăcelul şi-a adunat frunzele, 5 la număr (3 copii şi doi părinţi) şi trăieşte în mare armonie cu natura, la Alba Iulia. Rădăcinile-şi iau seva din marea credinţă în Dumnezeu. „Fără smerenia inimii nu se poate. Suntem pelerini toţi pe acest pământ.”, spune Mihaela, soţia. Nu sunt numai vorbele unui cunoscător în materie (doamna e profesoară de religie), ci şi ale unui trăitor. Morala creştină este, în familia Bocan, principiu de viaţă. Mulţumită acestei smerenii, copiii sunt înţelepţi, luminoşi, foarte uniţi. „Noi nu mâncăm decât toţi cinci la masă. Dacă vreunul dintre copii întârzie, nimeni nu se aşază la masă până nu suntem toţi. Acum fata cea mare e studentă, ne-am obişnuit greu, luni de zile i-am pus în continuare tacâmul pe masă.”, spune o mamă fericită. Tot mulţumită acestei smerenii întru Dumnezeu a apărut şi argila în viaţa lor. A fost o poveste dureroasă la început, care s-a dovedit a fi revelatoare. Având putere de destin.

Istoria unui produs

„Iarna, în clasa a 6-a, eram la bunici, iar după săniuş am căpătat o amigdalită urâtă. Bunica a avut proasta inspiraţie să fiarbă porumb, boabe, şi mi-a dat să beau zeama fierbinte. Într-adevăr, mi-a trecut amigdalita, dar infecţia a trecut la rinichi. După 3 zile am început să am nişte crize urîte, într-o noapte tata m-a învelit într-o şubă şi m-a dus la spital, eram într-o stare foarte gravă. Infecţie renală. M-au ţinut 2 săptămâni cu injecţii, penicilină. Părea o problemă rezolvată, dar în clasa a XII, când s-a pus problema recrutării, au rămas uluiţi ce hipertensiune aveam, m-au dus la Spitalul Militar din Sibiu, o săptămână m-au ţinut cu mâncare fără sare, credeau că eu mi-am provocat hipertensiunea, să nu fac armată, dar m-au externat tot cu ea. Nici eu nu ştiam de unde e, aveam doar 18 ani. După aceea am aflat că insuficienţa renală era destul de severă.” Migrenele  puternice şi stările de ameţeală ajunseseră să-l sâcâie din ce în ce mai mult pe tânărul Bocan. Ani de zile a încercat tot felul de remedii, degeaba medicii îi spuneau că insuficienţa renală n-are leac. Până într-o zi, când tatăl soţiei i-a adus, mai mult în glumă, cartea „Argila, îngerul pământului” de Jean Valnet. „Vroia să vadă dacă sunt în stare să iau şi pământ.” Şi-a fost! Dar din raţiuni ştiinţifice.  „În facultate aveam un profesor de ape care ne spunea că trebuie să păstrăm apa în vase de argint sau argilă, care au caracter bactericid. Tot el ne spunea că cel mai fantastic filtru natural, care e în simbioză cu natura umană, este argila. Apa de izvor se încarcă energetic prin rădăcini de plante, granit, se filtrează prin pietriş, dar dezinfecţia se face prin argilă. Efectul bactericid ne demonstrează inteligenţa naturii. Noi avem nevoie de nişte microorganisme în zona intestinală, pe care argila le lasă şi omoară numai germenii patogeni, adversari nouă.” 

L-a căutat pe un fost coleg de facultate, Mircea Hava, care mai târziu a devenit primarul oraşului Alba Iulia. Ştia că acesta foloseşte argilă la firma lui de produse refractare. A zâmbit şi el auzind aşa o dorinţă, dar i-a adus o pungă de un leu, plină cu argilă. Cea mai bună din lume! A fost gestul care i-a schimbat viaţa. După 3 săptămâni era vindecat.

Au urmat 10 ani în care dl. Bocan a recomandat argila tuturor celor care aveau nevoie. La un moment dat stocul din care se aproviziona s-a epuizat. Dar dl. Bocan se încăpăţâna să caute, în colţişorul lui, stând în genunchi. Rîcâia cu degetele, suporta sângele care-i ieşea de sub unghii, numai ca să găsească „bulgăraşul bun”. El era „nebunul care mânca pământ”, cum se amuzau muncitorii. Au apărut însă reacţiile cititorilor în Formula AS, oameni vindecaţi de argila frământată de mâinile d-lui Bocan. Solicitările erau din ce în ce mai multe. Bolile, din ce în ce mai variate. Şi mai crunte. Aşa că a trebuit luată o hotărâre. Pentru că aceasta era cea mai bună argilă din lume, a trebuit căutată aceasta, şi nu alta. Argila din Kazahstan, formată undeva aproape de Tibet, probabil pe un fost fund de mare (dovadă urmele de scoici şi algele), acesta e „pământul” cu care s-a vindecat dl. Bocan şi mulţi alţii. Obligat de situaţie, acesta a luat problema în mâinile sale şi a început demersurile pentru a importa argila din Kazahstan. Din 2000 au fost aduse, până acum, în România, 1600 t de argilă brută. Asta înseamnă că 1% dintre români au consumat această argilă. Prea puţini pentru nevoile reale! Ideal ar fi ca toată lumea să o consume în mod curent, măcar o dată pe zi.  Dl. Bocan susţine că acolo, în Kazahstan, cantităţile încă neexploatate sunt uriaşe, aşa că nu ne-am putea gândi că acestea s-ar putea epuiza curând. Pentru sănătatea ei, omenirea întreagă ar avea de câştigat. Dar adevărul e că nimeni nu este interesat să promoveze un produs ieftin şi eficient, care ar înlocui foarte multe mediacmente. O povestioară edificatoare: „Avem un vecin de cabană care este chirurg şi operează cu predilecţie ulcere. Mie mi se pare o glumă operaţia de ulcer, când argila îl vindecă sută la sută. I-am propus medicului să-mi dea 100 de pacienţi şi dacă măcar unul nu se vindecă, îi fac cabana mea cadou. „Ce-s tâmpit, eu iau 1000 de mărci numai de la unu’. Îmi fac nu ştiu câte cabane!”, a replicat chirurgul…”

Argilă cu gânduri bune

Argila adusă de dl. Bocan este specială nu numai din cauza locului de unde aceasta provine (un clarvăzător  de la Institutul de Ecologie Aplicată a văzut acolo o imensă cruce energetică) ci şi datorită gândului bun cu care aceasta este impregnată până când ajunge la cei în suferinţă. Şi nu e lucru de nimic! În comparaţie, un producător de medicamente îşi face treaba imparţial, drămuind nu-ştiu-câte grame de substanţă. În ceea ce priveşte această argilă, ea a fost mai întâi încercată de toată familia Bocan. Mai apoi, când lucrurile au luat amploare, şi dl. Bocan a fost nevoit să părăsească postul de director al unei asociaţii caritabile greco-catolice pentru a se ocupa exclusiv de argilă, toată această întreprindere s-a petrecut numai în curăţenia inimii. Angajaţii care se ocupă de selectarea argilei săvârşesc un anumit ritual în timp ce selectează argila: rostesc rozarul, un florilegiu de rugăciuni închinate Maicii Domnului. Iată cum toate mâinile care ating acest pământ vindecător sunt curate, obişnuite cu gestul rugăciunii. Iar toţi cei care moşesc acest lut binefăcător se roagă neîncetat pentru binele celor care îl consumă.

„Marele doctor al sufletelor şi trupurilor este Dumnezeu. El a pus totul în natură, dar multe lucruri bune medicina modernă le-a pierdut. Eu cred în puterea rugăciunii de vindecare. Mulţumim lui Dumnezeu că nu ne-a schimbat deloc interior treaba asta. O primim ca pe un dar de la Dumnezeu, cu umilinţă. Noi ne considerăm doar nişte administratori. Căci într-o zi o să dăm socoteală ce-am făcut cu acest dar al lui Dumnezeu.”, spune d-na Bocan. Privirea luminoasă, vocea caldă, soţia d-lui Bocan este, precum argila pe care o împarte suferinzilor, bună de pus la rană. Smerenia cu care această familie priveşte întreprinderea la care s-au înhămat, considerându-se simpli intermediari între un dar divin şi cei care ar avea nevoie, este exemplară. Simte dl. Bocan că asta ar fi o misiune? Nici gând. E un lucru firesc, ca şi cum ai bea încrezător, dimineaţa, o cană de argilă: „Mă simt ruşinat, am o cruce foarte uşoară. Eu mă simt responsabil de fiecare în parte, de multe ori mai mult decât trebuie. Nu am o misiune, pur şi simplu aşa a fost să fie.”

Amănunte tehnice: această argilă este adusă în România numai o jumătate de an, în cealaltă jumătate temperaturile coboară sub 35 de grade şi nu se poate lucra. Din 60 de tone, cât conţine un vagon, rămân, în urma selectării manuale, doar 12-15 tone. Apoi urmează uscarea pe nişte tăvi deschise (argila brută este udă), ca să nu existe nici un fel de tratament termic. Buletinul de analiză conţine neapărat şi unul care atestă măsurarea radioactivităţii, care este una normală, ca şi o bucată de pâine. Bogăţia de minerale o recomandă în tot felul de afecţiuni, dar şi ca supliment nutritiv cotidian.

Pământul schimbă vieţi

„Am cunoscut mai demult un fost deţinut politic la Piteşti, care în puşcărie a încercat să se sinucidă, şi-a tăiat gâtul. Nu avea voie, l-au salvat, doar trebuia chinuit până la capăt! Când a ieşit din închisoare avea cam tot ce se putea: ficatul făcut praf, melene, voma sânge, hemoragii, hipertensiune, insuficienţă renală. S-a căsătorit cu o farmacistă care l-a ţinut ca pe un sugar. Nu ştia ce-i aia mîncare. A ajuns în 1997 la Spitalul din Alba Iulia în comă, îi ieşea sînge pe ochi şi pe urechi. Întâmplarea a făcut că m-am întâlnit cu preotul care trebuia să-i dea binecuvântarea înainte de moarte. I-am dat un borcan de 800 g, jumătate argilă, jumătate apă. A turnat-o pe gât, de a doua zi a început să consume argilă. Când ne-am întâlnit cu soţia după un timp, plângea: ei nu fuseseră vreodată la o nuntă de când s-au cunoscut, acum fuseseră, au mâncat, au dansat până la 3 noaptea. Şi în ziua de azi trăieşte omu’, totul e în regulă, are 80 şi ceva de ani.”

Schimbări mari s-au produs nu numai în trupul, dar mai ales în mentalitatea celor care nu credeau că pământul poate înlocui un medicament excelent promovat. Altă poveste: „Mama unui prieten, dermatolog, avea ulcer varicos de 21 de ani. Fata care o îngrijea era de la noi de la biserică. A venit la mine să-mi spună că nu mai poate sta în cameră de miros. Am zis că nu mă duc, că ştiam care era părerea lui. Când el a plecat în Germania, mi-am făcut curaj şi am început cu cataplasme. Când s-a întors rana era deja curată. Acum carnea a crescut perfect pe picior. Medicul a acceptat ca mama lui să folosească în continuare argila, dar s-a jenat să vorbească în congrese despre proprietăţile acesteia.”

„Mama părintelui rector de la biserica romano-catolică din Alba Iulia era internată şi au considerat că nu mai au ce să-i facă, au externat-o , avea sindrom Crown (mai auzisem de o doamnă din Sibiu care se vindecase de acesată boală cu argilă) şi multe alte afecţiuni: ulcer, dischinezie biliară, probleme renale… I-am adus argilă. Avea 9 polipi intestinali. După 3 săptămâni de argilă aceştia dispăruseră complet. Acum lucrează grădina, e sănătoasă.”

Dar istoriile oamenilor vindecaţi cu apa argiloasă sunt notate şi păstrate bine de familia Bocan. Până acum au primit peste 200 000 de scrisori care dovedesc vindecări dintre cele mai surprinzătoare. Cu toate astea, reticenţe mai există: „Nu pot să le spun pur şi simplu oamenilor să nu se opereze de ulcer sau de noduli tiroidieni, că vor scăpa de boală numai cu argilă. Sigur nu mă cred la început! Dar după ce văd că răul a trecut ne sună să ne povestească, să ne mulţumească. Ne bucurăm împreună cu oamenii!”, ne împărtăşeşte dna Mihaela, radiind.

În familia Bocan argila nu a adus numai vindecări ale trupului. Această nevoie a  armoniei cu natura  a conturat un anumit stil de viaţă. Copiii au păpat argilă din biberon, ori de câte ori aveau o problemă. Astfel au fost atât de bine apăraţi de anumite cuceriri ale civilizaţiei, încât abia anul trecut fata cea mare şi-a întrebat părinţii ce sunt acelea antibiotice! De aceea nici unul dintre ei nu pleacă la drum fără o punguţă cu remediul lor universal. Se face multă mişcare aici, dl. Bocan, ager la trup, şi-a învăţat copiii să schieze şi să înoate şi nu scapă nici o ocazie de a coborî pe o pîrtie bună sau de a se bălăci de plăcere. Un oftat de amintire: „A fost o şansă faptul că am putut să le ofer copiilor din cunoştinţele mele în urma necazurilor pe care le-am avut.” Altă amintire: înainte de a ne întâlni, dl. Bocan ne-a destăinuit, la telefon: „Eu sunt un copil mare…” Zâmbim. Doar copiii sunt cei care prind înţelesul esenţial al lumii. Şi-l împărtăşesc cu bucurie…

în revista Flacăra