Lucian Mîndruţă: “Îmi doresc ceva simplu, ca sifonul. Locul unu.”

Prezentînd principalul Observator al Antenei 1, Lucian Mîndruţă pare să nu epuizeze decît un dram din posibilităţile sale. A iniţiat o companie de televiziune, a încercat să organizeze un cartel al producătorilor independenţi iar în Dilema se dovedeşte a fi un excelent observator şi stăpînitor al scrisului.

-         Cînd aţi plecat de la Pro Tv aţi argumentat că prezentarea principalului jurnal de ştiri este visul oricărui jurnalist de televiziune. Ce e atît de atrăgător în munca asta? De ce ar fi ăsta un vis?

-         Un Rolls poate fi un vis, deşi e oarecum un gust îndoielnic. O casă cu turnuleţe din Strehaia a început şi ea prin a fi năzuinţa cuiva. Daţi-mi voie să am şi eu aspiraţii în pas cu vremea: superficiale, dar cu sclipici. Cu paiete – acelea care pansează ego-ul rănit în atîtea complexe de inferioritate (rîde). Dar nu e doar atît, ştirile au adrenalina lor. Directul e cu totul altă chestie decît directoratul. Chiar şi cel al unui ziar respectat şi frumos.

-         Acum, că vi s-a împlinit visul, ce altceva v-aţi mai dori în materie de televiziune? (Întrebare stupidă, dar revelatoare)

-         Întrebare revoltătoare, nu stupidă. Cum să vă zic aşa ceva? Dacă ne citeşte concurenţa şi ne-o ia înainte?..(rîde) Am glumit. Îmi doresc ceva simplu, ca sifonul. Locul unu.

-         Care este principala frustrare a prezentatorului de ştiri? Cum o atenuaţi? Sau cum o rezolvaţi?

-         Că, deşi e înalt, pare scund la televizor. Că, deşi e inteligent, multă lume crede despre el că e un prost. Rezolv problema asta rezolvînd alte probleme, din culegeri de matematică şi fizică, ca să-mi refac moralul. Apropos, ştici ce se întîmplă cu un mobil cu sarcină pozitivă  care parcurge în acelaşi timp un cîmp electric şi unul gravitaţional? Ha, ha! Să fim cinstiţi: prezentatorul n-are frustrări. Cine zice, minte!

-         Aţi avut iniţiativa unei companii de producţie de televiziune. Din punctul dumneavoastră de vedere, care ar fi cel mai interesant tip de producţie acum? Dar cel mai profitabil? Dumneavostră ce aţi produs?

-         Cred că filemele de prezentare de companie sînt interesante. Şi relativ profitabile. Pe piaţa de producţie tv, televiziunile au forţat preţurile în jod, ajutate şi de cetăţenii cu camere digitale care produc acasă emisiuni altminteri onorabile şi pe care le dau cu puţini bani. Nu pot să-i condamn, dar remarc doar că ei n-au, ca noi, costuri cu sediu, maşini, echipament mai scump oleacă, oameni specializaţi (în sensul că unul scrie, altul filmează şi al treilea montează). În privinţa asta , viitorul e al celor foarte flexibili. Am încercat acum doi ani să fac un cartel al producătorilor independenţi, care să stabilizeze piaţa. N-a mers, lumea n-a văzut folosul lui.

-         În Dilema aveţi condei ţepos şi privire limpede. Totuşi vă conformaţi prezentând în Observator ştiri pe care altfel le-aţi ironiza. Ăsta e un compromis?

-         Nu e cea mai simpatică ironie? Sînt unii care îmi scriu la Dilema şi mă întreabă care e Mîndruţă cel adevărat? Răspunsul meu e simplu şi naţional: care e ţara adevărată? Palatele din Primăverii sau blocurile din Berceni? Care sînt veritabilii români reprezentativi: cei din Dacie sau cei din Volvo? N-avem un răspuns la întrebarea asta. Doar o constatare: ţara noastră e plină de contradicţii. Aşa sînt şi eu, o replică în mic a ei. V-am aburit? Sau am fost sincer? Mi-e teamă că nici eu nu ştiu răspunsul...

-         Sînteţi abil... Aţi realizat atîta timp „Profeţii despre trecut” la ProTv. Despre viitor ce ziceţi? Veţi mai realiza o altă emisiune, în afara jobului de prezentator de acum? Sau e suficient atît?

-         Am două proiecte de  care n-aş vrea să vorbesc. Unul e politic, cu un format apropiat de profeţii şi cu un alt personaj interesant. Celălalt e cu maşini. Dar pe de altă parte aveţi un point, ca să zic aşa: jobul de prezentator e suficient de angajant. Chiar dacă nu stai aşa mult la slujbă...

-         Pentru că trăim zile în care se sărbătoreşte libertatea de expresie: există momente în care vă simţiţi constrîns, limitat de anumite reguli ale televiziunii sau de anumite personaje?

-         Încă de la inventarea străzilor oamenii au remarcat că nu mai pot merge pe unde vor ei. În televiziune, ca şi în operă, există convenţii. Să nu-ţi spui părerile pe post e una dintre ele. Pentru asta există invitaţi de opinie, editoriale şi aşa mai departe. Mă simt mai degrabă constrîns de limitările mele: expresia, vocea, bîlbele. Astea sînt constrîngerile de prezentator, pentru că asta e meseria lui: să fie o interafaţă între redacţie şi telespectator.

-         Mai mult decît libertatea de expresie, ce ar avea jurnaliştii de revendicat?

-         Libertatea de a munci mai puţin. Mulţi stau prea mult la slujbă, mai ales cînd au slujbe de la redactori în sus, care nu presupun teren. Nu că ne cere cineva. Asta e meseria, ajungi să trăieşti cu ea ca şi cum ar fi soţia ta. De multe ori realitatea ta ajunge să fie cea a comunicatelor de presă, a ştirilor de agenţie. Nu mai cunoşti lumea reală, că nu mai ai timp s-o vizitezi.

-         Se face la noi televiziune de nivel european? Ce ne lipseşte? Ce ne prisoseşte?

-         Ne lipseşte un gen de public cu următoarele două caracteristici: minte multă şi portofel plin. Avem aceste două calităţi în rândul pubicului, dar foarte rar împreună. În televiziune, mai mult ca în altă parte, se vede rău lipsa unei clase mijlocii, cu cultură şi aspiraţii europene. Evoluăm spre Orient şi spre Mediterana: suprafaţa contează, zgomotul şi ritmul. Europa Centrală, mai meditativă şi mai sofisticată, pare că se îndepărtează de noi, ca popor. Dar cine-s eu să mă plîng? Treaba mea e să-i dau pieţei ce-şi doreşte. Şi nu e niciun pic de tristeţe aici. Pentru acest sentiment eteric trebuia să mă căutaţi prin 1990, în Piaţa Universităţii.

în Teleghid Cotidianul