Cristina Modreanu. Plus/minus artă

- Aţi schimbat de la Artă versus artă la Plus/minus artă. Care este acum ţinta emisiunii?

- Artă versus artă pornea de la observaţia că există un conflict între generaţiile artistice, între cei consacraţi înainte de 1989 şi care sînt acum bine fixaţi în peisajul cultural şi cei care vin acum, afirmaţi după 1990. Generaţiile astea sînt foarte diferite şi lupta lor e un pic mai acută decît în mod obişnuit. Întotdeauna există un conflict care se naşte firesc între generaţii dar de data asta era, după observaţiile mele, ceva mai coerent. Toţi tinerii ăştia păreau să aibă ceva mai multă responsabilitate decît generaţia anterioară, păreau să conştietizeze mai bine în ce fel de societate trăiesc.

- Nu e un conflict sufiecient de tăios, ca cel din politică, de pildă.

- Eu cred că e o realitate comună. Pe mine m-a interesat domeniul culturii, dar asta se întîmplă în întreaga societate. Sînt un pic altfel oamenii care s-au format după ’90, era şi firesc să fie aşa. Am început această emisiune pentru că am observat că tinerii încep să cîştige. Uneori făcînd scandal, pentru că scandalul atrage foarte mult, dar important e să ai şi asupra cui să atragi atenţia. Tinerii au reuşit să atragă atenţia şi în literatură, şi în film, şi-n arte plastice.

- Aşa încît ei sînt cei care aduc succesul României.

- Da, de cele mai multe ori ei sînt şi pe bună dreptate. Au avut foarte mult de furcă, pentru că n-a fost uşor. Ştiţi asta, lucrînd în presă.

- Realizatorul a avut la fel de mult de furcă, fiind tînăr?

- Da, şi nu pentru că eram tînără, ci pentru că ideea pe care o avusesem noi, anume să aducem un om din generaţia foarte tînără şi un consacrat din acelaşi domeniu ca să se confrunte în studio, era adesea greu de pus în practică. Mai ales cei în vîrstă evitau să se întîlnească cu cei tineri, pentru că li se părea că sînt prea agresivi. Dar era o agresivitate necesară, în condiţiile în care în spatele ei era un conţinut real. Aşa că am pornit de la o altă realitate pentru Plus/minus artă. Aceea că foarte multe lucruri trec drept cultură fără să fie cultură. Sînt mulţi oameni care pretind că sînt artişti şi se întîmplă ca ei să se priceapă foarte bine în a-şi promova aşa-zis-ul produs cultural şi să atragă atenţia, în defavoarea altora care sînt realmente talentaţi. Bulversarea asta a valorilor are nevoie de un pic de ordine.

- Din experienţa emisiunii, cîtă e, cine adună mai multe plusuri, tinerii sau bătrînii ? Care e raportul Artă versus artă în noua emisiune ?

- De data asta n-aş împărţi, pentru că, din păcate, impostura e împărţită destul de egal. Ea nu se regăseşte într-o generaţie sau alta, ea e vizibilă peste tot. Noi nu vrem, în nici un caz, să punem ordine, ci doar să fim un fel de ghid în peisajul ăsta cultural. De aceea facem şi antirecomandări. Totă lumea recomandă, dacă e un fapt de cultură trebuie apreciat... Ei bine, nu, eu nu cred că trebuie apreciat otova. Trebuie făcută o diferenţiere. Am apelat la tineri, la Iulia Blaga (critic de film), Paul Cernat (critic literar) şi Cosmin Costinaş (critic de arte vizuale). I-am observat citindu-i, mi-au atras atenţia, cred în părerile lor, au un scris alert. Eu fac antirecomandări în domeniul teatrului. Împreună încercăm să conturăm un echilibru.

- Plus şi minus fac referiri stricte. Cîtă matematică poate duce arta?

- Uneori poate să ducă, arta include o doză de precizie, în orice caz. Cel puţin aşa ar trebui, dacă cei care o fac s-ar lua foarte în serios. În nici un caz nu vrem să dăm note sau să fixăm topuri. Există nuanţe şi nu vrem să le excludem, pentru că arta are de a face cu nuanţele şi e foarte bine că e aşa. Dar cred că de la nuanţe pînă la ceaţă e, uneori, doar un pas şi că e bine să nu umblăm în ceaţă în ceea ce priveşte arta, ar fi păcat să nu mai vedem luminile. Şi ele chiar există!  Deseori, profitînd de faptul că se lucrează cu nuanţe în plan artistic, unii reuşesc să se strecoare, fără să se mai observe lipsa de conţinut. Uneori trebuie să spui lucrurilor pe nume foarte deschis şi nu întîmplător contrastul alb-negru este la modă!

- Aveţi semnale că cei  trecuţi la categoria minus au fost uşor uitaţi de public în urma emisiunii sau că cei de la plus au fost mai căutaţi?

- Nu, nu avem semnale concrete, doar că unii dintre ei s-au enervat foarte tare, că au început să dea telefoane...  E greu pentru o emisiune culturală să ajungă la masele largi, să zicem aşa.. Nici nu se poate, pentru că postul TVR Cultural are o audienţă redusă. Dar cei interesaţi o caută.

- Publicul postului e format şi are deja o părere. Ştie ce-i plus şi ce-i minus.

- Da, unii dintre ei chiar ştiu. Primim email-uri în sensul ăsta. Sigur, nu sînt toţi de acord cu ce spunem noi. Nici nu vrem să fie toată lumea de acord cu noi. Toată lumea are dreptul să aleagă. Doar că unii au nevoie de ajutor cînd fac aceste alegeri. Ba chiar atunci cînd antirecomandăm ceva unii se simt motivaţi să vadă filmul, să citească... Publicitatea negativă are şi ea impactul ei. Dar măcar au fost avertizaţi. Altfel, cultura tratată nediferenţiat riscă să nu mai atragă în nici un fel atenţia.

- Mergeţi numai pe chestiuni antagonice. Atitudinea asta critică e un atribut personal ?

- Da, e şi un atribut personal. Eu sînt un spirit critic. Cred că asta e cea mai bună modalitate de a atrage atenţia asupra unui fapt cultural. Cred că e dinamic. Am fost ceva mai radicală la început. Sigur că în timp am învăţat mai multe lucruri, cunoscînd oamenii, învăţînd că nu trebuie să judeci numai produsul care iese pe piaţă la un moment dat, ci o întreagă operă. Am cîştigat în nuanţe. Începusem să fac televiziune pentru că mă uitam la emisiuni de cultură şi mă plictiseam  îngrozitor. Sigur, mă plictisesc şi astăzi, nici emisiunea asta nu este întotdeauna cea mai interesantă.

- La ce categorie o trecem ? Plus sau minus ?

- Cred că, măcar pentru intenţia ei, merită să fie trecută la caregoria plus. Sigur că, cu cît va dura mai mult, cu atît mai mult va putea să aibă şi minusuri. Asta e întotdeauna o necunoscută.

- Sînteţi suficient de virulenţi pentru a face diferenţieri clare?

- În acest format nu mai sîntem. În Artă versus artă eram. Nu ne-am mai propus asta, doar antirecomandările sînt ironice, critice. Sperăm să fim şi mai critici, realmente să stîrnim interesul. Nu cred că e, nici Plus/minus artă, cea mai reuşită emisiune din punctul ăsta de vedere dar încă mai sper că lumea culturală va naşte emisiuni care să o promoveze aşa cum merită.

- Vorbim despre un mediu închis. Scriitorii se citesc între ei şi se admiră reciproc.

- Din păcate, le e şi suficient lucrul ăsta. Întotdeauna emisiunile culturale au avut un aer festivist, omagial. Tot ce se petrecea în domeniul cultural era o bucurie şi ploua cu adjective. Tratarea asta siropoasă era plictisitoare, documentarele sau minireportajele erau edulcorate îngrozitor.

- Multe dintre realizatoarele emisiunilor de cultură sînt femei. Percepţia asta diafană li se datorează.

- Da, femeile au o aplecare spre telenovelă, ca să zic aşa.

- Cum aţi rezolvat problema asta?

- Eu nu am aplecarea asta. Cînd vorbim despre cultură trebuie să uităm că sîntem femei sau bărbaţi. Nu asta este principalul. Există o sensibilitate a omului de cultură, care este fără sex. E o calitate a umanului care se reflectă în produsele lor artistice. Calitatea asta se întîlneşte şi la bărbaţi, şi la femei. Problema era  la cei care vorbeau despre actul cultural, pentru că acolo lucrurile sînt mai amestecate.

- Sexele nu pot fi mai amestecate de atât.

- Nu mă refeream la sex, ci la calitatea oamenilor. De multe ori, în media, există tendinţa de a-i direcţiona către cultură pe cei care nu se pricep la nimic altceva. Lucrul ăsta face imens rău şi culturii, şi oamenilor acelora care au senzaţia că se vor pricepe vreodată la ceea ce fac. Este absolut fals! Există în continuare ideea asta : dacă nu ne pricepem la nimic, am putea să ne pricepem la cultură. Inclusiv în TVR se întîmplă asta. Aici mulţi oameni ar trebui daţi afară. Toată lumea ştie asta. Nu se poate, pentru că sînt contracte foarte bine făcute, există sindicate...