Cu banii sub lupă: Florin Călinescu

În ciuda unor aparenţe deja depăşite (acestui actor i s-a dus buhul cum că-l interesează banii şi agaţă tot felul de oportunităţi), Florin Călinescu a prins gustul afacerilor de mic. După propriile-i mărturisiri, încă de la 8 ani se pricepea să vândă gumă de mestecat şi ţigări prin Timişoara, deprinzând astfel, fireşte, cea mai joasă cultură de business, cea a străzii. Băieţelul de atunci atât de bine a învăţat regulile acestui mic joc, încât nici mai târziu, când deja ştia că ceea ce făcea se numea speculă şi că mulţi ajungeau la puşcărie pentru asta, nu s-a lăsat. Fiind student la actorie, nu ezita să cumpere deodorante din Bucureşti sau blugi ori cojoace de la Orăştie, pe care le vindea convenabil în locul lui de baştină, Timişoara. Se prea poate ca abilitatea de a-şi vinde bine marfa să-i fi folosit în tehnica actoriei în care s-a perfecţionat mai apoi. Talentul său speculativ i-a adus succesul de mai târziu. Cu siguranţă s-a îndreptat spre actorie văzând aici şi o afacere de speculat, aducătoare de bani. (Dexteritatea sa de a aduce bani ProTv-ului folosindu-se doar de mânuţele alea două demonstrează acest lucru). Aşadar, e greu de crezut că Florin Călinescu vede în business doar un joc, şi că nu-l interesează banii. Cu cine se joacă, în fond?
Fără îndoială, Florin Călinescu a avut mare noroc la bani. Deşi acesta e un accesoriu de care nu se bucurau prea mulţi actori români, el caştiga, înainte de 1989, 14 000 de lei pe lună graţie serialului de propagandă comunistă “Lumini şi umbre”. Nu ne putem gândi la un compromis pentru bani în acea vreme, Călinescu fiind prea tânăr iar personajul lui un ins plăcut. Pe lângă faptul că a acumulat un bun capital care i-a folosit imediat după revoluţie, în acea perioadă s-a mai petrecut un un lucru de mare folos pentru drumul său ulterior. Aici l-a cunoscut pe Adrian Sârbu, asistent de regie pe parcusul filmărilor serialului. “Il trimiteam să-mi cumpere ţigări şi şuncă şi muştar….”, declară acum Călinescu, arogându-şi astfel un anumit ascendent faţă de Sârbu (“Eu eram vedetă de la 20 de ani, el nu…”) . Singura întâietate, de altfel, pentru că  imediat după revoluţie Sârbu a fost mai rapid, a urcat repede şi şi-a umplut buzunarele de bani, ajutându-l şi pe Călinescu în acest sens. Prietenia dintre cei doi i-a adus actorului oportunitatea imensă de a modera, produce şi excela în câteva emisiuni ale MediaPro, într-un timp în care piaţa era destul de goală şi stilul vulgărel şi mercantil prindea de minune. Calităţile de actor ale lui Călinescu, îmbinate cu cele de mic afacerist, i-au adus, din nou, suficient capital cât să-şi poată începe propriile lui afaceri. Comunicând uşor, cu umor şi cu ironia-n vârful limbii, Călinescu a devenit o vedetă absolută a ProTV-ului, promovat întruna şi, ceea ce face mândria actorului, fiind lăsat absolut liber, lucru de nevisat, probabil, de celelalte vedete Pro. “Nimeni nu-i nebun să-l manipuleze pe cel mai profitabil dintre angajaţi. Eu am fost un cal nărăvaş care am fost lăsat de capul meu să facă ceea ce trebuie pentru companie, adică să aducă bani”, declara în alt interviu, de curând, Florin Călinescu. Are o mare capacitate de muncă, acest taur strângător, îndreptat încet dar sigur către cele materiale, deşi el susţine, evident, contrariul: “sunt un artist… utopic… îmi place jocul… banii n-au importanţă pentru mine…”
Jocul de-a afacerea a continuat la Teatrul Mic, atunci când a preluat conducerea teatrului. Şi iubit, şi hulit, Călinescu a avut ambiţia să schimbe, şi a schimbat. A plătit meşteri şi faianţă din buzunarul lui şi a dat o faţă nouă teatrului. A dat o faţă nouă şi repertoriului, culminând, la începutul acestui an, cu versiunea personală a spectacolului “Război cu Troia nu se face”, de Jean Girodoux.  Aici a avut parte de numeroase critici, pentru că Florin Călinescu rămâne consecvent stilului său popular promovat în “Chestiunea Zilei” sau în alte show-uri pentru vulg, transformând rafinamentul umorului savuros-intelectual al lui Giraudoux într-o hârjoneală făcută şi re-fuck-ută pe principii grobiene balcanice. Unii actori au reacţionat şi au propus demiterea lui Călinescu din funcţie. În replică, el demonstrează că doar astfel poporul vine la teatru. Bineînţeles, nu vine pentru a se înălţa spiritual  (cum cred unii), ci pentru a aduce banii atât de necesari plăţii salariilor actorilor şi a celor trebuincioase, un deziderat firesc pentru un manager, fie el şi de teatru (mic).
Acest concept corect managerial i-a adus lui Călinescu, mai târziu, succesul în alte afaceri. Faptul că vin oamenii la el, propunându-i spre vânzare diverse (imobile, terenuri, afaceri, crame, intreprinderi, obiecte de valoare….) demonstrează un imens capital de încredere, câştigat în ani de zile de succes mediatic.
Dar dincolo de oricare alte preocupări, cea mai des invocată în conversaţia cu Florin Călinescu rămâne prietenia. În numele prieteniei, Călinescu demarează afaceri (are prieteni buni care ştiu să se ocupe…), munceşte şi aduce succesul aşteptat de alţii, fără să ceară mai mulţi bani vreodată (Sârbu), îşi pune numele în joc pentru a apăra în Tribunal personaje controversate (vezi Tender). Recunoaşte că s-ar putea ca unii prieteni să-l trădeze. Dinspre partea lui, însă, niciodată! Şi mai susţine că absolut niciodată şi cu nici un chip nu a avut de câştigat (material) de pe urma susţinerii vreunui prieten acuzat de corupţie. Cu prietenii a început afacerea cu fabrica de blugi şi tot sfătuindu-se cu prietenii a hotărât să cumpere afacerea Prooptica, în decembrie 2000, atunci când întreprinderea a fost oferită spre privatizare. Tot din acelaşi motiv (prietenii ştiu de ce) i-a adus la conducerea întreprinderii, el rămânând patronul care se interesează din când în când de cifra de afaceri şi de alte proiecte nouă. Fratele său, Călin Călinescu, a devenit directorul economic şi mâna sa dreaptă.
Atunci când şi-a chemat pentru prima oară angajaţii în curtea din str. Gheorghe Petraşcu nr. 67, cu toţii erau siguri că soarta le este pecetluită. Că vor fi daţi afară şi că intreprinderea va fi desfiinţată, urmând ca aici să se petreacă lucrul la care Călinescu se pricepea cel mai bine: o televiziune. Spre surprinderea lor, n-a fost aşa. Ba mai mult, priceput la popor şi la nevoile lui, Călinescu le-a câştigat încrederea oferindu-le câte o jumătate de miel şi o primă de Paşte. Le-a spus oamenilor (cei mai mulţi implicaţi în cercetare) că-şi vor vedea în continuare de munca lor şi că aşteaptă de la ei să-şi dea toată măsura. Evident, strategia a fost schimbată (sau, în sfârşit, a fost adoptată o strategie care să aducă succes). “Cam trei ani a durat până ne-am redresat. Era treabă multă şi datorii de plătit. Florin a scos din buzunar, s-a implicat în mod deosebit.”, povesteşte fratele său, Călin.
Principala schimbare de optică a fost preocuparea pentru piaţă. Cum înainte aici se făcea doar cerecetare, intreprinderea fiind, de fapt, un apendice al IOR, primul pas a fost să se treacă la producţia efectivă de echipamente optice. “Înainte firma nici nu avea departament de marketing, nu intenţionau să vândă. În scurt timp am început să fabricăm produse, să vindem, să testăm, să omologăm. Mai apoi, cand ne-am făcut vizibili pe piaţă, am adoptat alt plan strategic, cu ţintă până în 2020: acum nu vrem doar să vindem produse, ci şi să oferim soluţii pentru probleme specifice.”, declară directorul general Prooptica, Marinică Mârzu.
Călinescu a avut, aici, meritul de a fi înţeles ce afacere a cumpărat: în primul rând aici se aflau, condesate într-o clădire neîncălzită, câteva zeci de minţi luminate. Ghidaţi cum trebuie, aceşti oameni puteau aduce profitul nesperat înainte de revoluţie. El însuşi, Călinescu, fusese o personalitate interesantă, exploatată eficient de Sârbu în ProTv. Randamentul nu a întârziat să apară. În primul an, cifra de afaceri a crescut de la 200.000 de euro la 800 000  (anul trecut au fost 7.500.000 euro). Salariaţii au devenit din ce în ce mai mulţumiţi, până într-atât încât sindicatul s-a desfiinţat de la sine, nemaiavând obiect de activitate. Acum contractul colectiv de muncă se negociază cu reprezentanţii salariaţilor.
Atunci când i s-a propus (în decembrie 2000) prin prietenii săi, prieteni la rândul lor cu Călinescu, să fie managerul acestei în treprinderi, dl. Marinică Mârzu, doctor în optoelectrică din 1997, nu a stat mult pe gânduri. “Cunoşteam potenţialul acestei afaceri de mare viitor, îmi plăcea domeniul foarte mult. Mi s-a părut că e o oportunitate serioasă, aşa că am renunţat la postul din Academia Tehnică Militară, unde aveam toate şansele să îmbătrânesc până să ajung să fiu avansat. Oricum, tot cu armata am început să colaborăm, aceasta fiind acum clientul nostru principal”. Atunci când şi-a luat postul în primire, dl. Mârzu îl cunoştea pe Călinescu doar de la televizor. Mărturiseşte că n-a fost surprins să-l vadă aici, în calitate de patron. Pur şi simplu a luat situaţia ca atare şi a încercat să colaboreze cât mai bine cu noua lui conducere. L-a impresionat, însă, vizionarismul de care dădea dovadă Călinescu, încă de la început. “A început să se priceapă şi de multe ori participă la discuţii importante cu partenerii străini. Ştie tot ce facem şi de multe ori, având o viziune proaspătă, oferă nişte idei interesante, libere de constrângerile obişnuinţelor noastre. Câteodată e surprinzător de creativ!”
Pe cât e de creativ, pe atât e de conservator în unele privinţe. De pildă Călinescu a declarat, de la bun început, că Prooptica este un business închis la credite. Gospodar chibzuit, Călinescu nu a vrut să rişte absolut deloc, concentrându-se mai întâi pe plata datoriilor de care era încărcată întreprinderea, şi la bancă, şi la asigurări. Şi nici mai apoi, când, poate, un împrumut ar fi fost binevenit şi ar fi dat un impuls spre dezvoltare, patronul nu a agreat ideea. Aşadar s-au dezvoltat singuri, încet, cu răbdare. Un traiect, de altfel, specific zodiei sale. Iată că nu e nevoie de şcoli financiare înalte pentru a conduce o afacere de succes. Marele atu al lui Călinescu, pe care şi-l arogă cu mândrie, este acela că se pricepe la oameni şi are un mare dar în a comunica pe înţeles. (Nu putem să nu obvservăm că ştie să-şi urmărească propriul său interes, oricât ar părea comunicarea de firească.)  Un lucru rar, patronul Prooptica îşi cunoaşte toţi angajaţii. A purtat discuţii cu toţi, mai ales la început, ca să-i motiveze, să-i menţină preocupaţi şi eficienţi. Nimeni nu a fost dat afară de aici, iată alt principiu de la care Călinescu nu a abdicat. A făcut reformă pe gustul oamenilor, de aceea mulţi îi sunt recunoscători. A nu se înţelege că personalul a rămas acelaşi, din voia lor au mai plecat oameni, au fost atraşi alţii, tineri şi pricepuţi în domenii care nu existaseră până atunci în firmă, dar necesare unei înalte tehnologii: specialişti în IT, comunicaţii, în optoelectronică. Specialiştii (cu toţii sunt acum cam 100 de angajaţi) au produs sisteme performante pentru armata română, dar participă şi la proiectele de anvergură europeană şi mondială de cercetare, cu mult înaintea integrării noastre europene. Ceea ce moşeşte Florin Călinescu aici este, iată, o intreprindere de mare performanţă. “Toate dotările româneşti ale armatei, MAI-ului, în domeniul aparaturii optoelectronice, vine de la noi! Avem 20 de produse omologate, producţia noastră. Sunt produse care merg de ani de zile în Irak, Afganistan, sunt sisteme complexe de observare a ţintelor. Armata română este dotată la standardele şi peste standardele NATO, din punctul de vedere al aparaturii optoelectronice!” se mândreşte dl. Mârzu, directorul general.
Acum când războiul este din ce în ce mai ameninţător, după ce am avut chiar şi noi câţiva morţi în Afganistan, ordinele sunt clare: nu mai iese nimeni afară cu capul din transportor! Aşadar, instrumentele optice, de observaţie şi ochire trebuie să suplinească prezenţa fizică şi să ofere şi protecţia necesară. Armata română are ochi buni, acum, datorită încăpăţânării lui Florin Călinescu de a conduce o afacere. Fără îndoială, el însuşi un bun ţintaş: ocheşte şi ţinteşte public, emoţii, bani, iar acum umileşte şi terorişti prin aparatura sa performantă.


pentru Torneo Businessman's