Sebastian Papaiani: "Noi sîntem o naţie de Păcăliţi sau de Păcălici"

Sebastian Papaiani a făcut peste 60 de filme. Un reper rămîne pelicula Păcală. Acum, la 70 de ani, spectacolele şi rolurile sînt mari, esenţiale : la Odeon, Alchimistul şi Livada de vişini iar la Bulandra Oblomov. Papaiani povesteşte cu haz tot felul de întîmplări de-ale familiei, de-ale teatrului... Oare nu s-a gîndit să scrie o carte ? "Nu vreau să scriu, eu vreau să povestesc o carte ! "

- La un moment dat se pusese problema continuării filmului Păcală.

- Filmul s-a şi terminat, se intitulează Păcală se întoarce. Este un film care are o tentă modernă, contemporană. Cred că în primăvara asta intră pe ecrane. Filmul are o altă formă de tratare, a trecut de la stilul acela al lui Anton Pann, la un Păcală modern. Eu am acolo un rol episodic, un Păcală bătrîn, care nu face nimic altceva decît predă ştafeta fiului său, care duce mai departe hazul şi umorul proverbial.

- Acest Păcală modern nu mai păstrează nimic din atributele vechiului Păcală ?

- Nu. El e cu străinătatea, pe la intrarea în ţară, pe la vamă, cu vameşii... De fapt, doar înainte această satiră îşi avea efectul. Acum ea nu mai există. La noi, aici, nu există decît cauza, efectul dispare.

-  Şi ce i-aţi lăsat moştenire tînărului Păcală ?

- I-am dat toate datele pe care le aveam despre omenire. Din punctul de vedere al unui Păcală ţăran. I-am arătat toată această relaţie a lui Păcală cu lumea.

Barmanul îi aduce lui Papaiani o cafea fără cafea. Apă chioară.

- Băiete, fii sincer, mie ce mi-ai dat ? Ceai ?

- Ha, ha, tocmai aţi fost păcălit....

- Da, da’ eu m-am prins. Şi care e efectul. El are vreo reacţie ? Nici una. Deci Păcală îi dă tînărului un fel de table ale lui Moise, 10 porunci. Nişte citate de viaţă culese din Anton Pann. Moştenirea are caracter imperativ : « Să nu uiţi ! Să ţii minte ! » Totodată este şi o despărţire de profesia de Păcală. Şi strigă bătrînul : « Eu, care sînt Păcală a’ lu’ Păcală, a’ lu’ Păcală... » Că noi sîntem toţi o naţie de Păcală, ori de Păcălici, ori de Păcăliţi.

- A, şi nouă, tuturor, ne lăsaţi moştenire tradiţia păcălirii. Mai e acum poporul român hîtru ?

- La noi acum, funcţionează altceva. Mă uit la Cristian Tudor Popescu, el are un umor negru, el fiind o fire foate veselă, l-am văzut jucînd tenis. Este un pasionat şi tot ce face el este făcut din pasiune şi asta include vrei-nu vrei, un dram de ură. Şi-acum, că mă-ntrebaşi, zic şi eu acum, olteneşte : sigur că noi avem umor, şi de mai multe feluri, pe înţelesul tuturor. Azi dimineaţă ascultam ştirile. Un inteligent de la Poliţia din Iaşi punea întrebarea de ce o fetiţă care a fost violată şi strangulată de un vecin de 16 ani, a stat în subsolul unui bloc timp de 8 luni de zile fără ca Poliţia, care a spus c-a controlat tot, să o găsească. Nu e umor ? Negru, foarte negru.

- Acestora Păcală le mai poate transmite ceva ?

- Sigur că da : Afară ! Afară ! Plecaţi, lăsa-ţi-ne, daţi-vă jos din cîrca noastră. Nişte mincinoşi ! E un umor negru tăciune, ca minele chinezeşti.

- Altui Păcală, un tînăr actor, ce porunci i-aţi lăsa ?

- Păi te mai întîlneşti cu ei? De văzut parcă-i mai văd, îi văd la ştiri, îi văd la buletinele meteo, sînt tineri absolvenţi ai Institutului de Teatru, care s-au lăsat de meserie neîncepînd-o. Ce să le spun eu lor ? Celor cu care mă-nvîrt acolo, la telenovelă, îmi permit să le mai dau sfaturi, că şi eu am primit. Cît trăieşti tot înveţi, măcar înveţi să asculţi dacă nu altceva. Eu am bucuria de a sfătui. Să nu se complice omu’, să nu mai treacă prin ce-am trecut şi eu, să-i dau un prag deja sărit. Pentru tinerii de acum sfatul meu este să facă meseria pe care şi-au propus-o. Meseria de actor se poate uita, ca orice meserie. Ce faci cu mîna şi cu piciorul se uită mai greu. Dar ce faci cu mintea şi cu sufletul se uită repede. Uiţi, chiar dacă ai talent. Iar talentul trebuie şi el hrănit. Pe vremuri am vrut să fac o afacere, chiar după ce am terminat « Un surîs în plină vară », unde vindeam gogoşi, ciuperci şi purcei. Am cunoscut un tip care vindea gogoşi pe Lipscani. Şi el a avut ideea afacerii. Pentru asta eu trebuia să trec pe la primărie, să-mi fac nişte acte, iar primarul a fost tare derutat. I-am spus că vreau să fac ceva frumos, « La Papaiani. Ia gogoaşa, neamule ! », între trei şi patru, momente vesele. Spuneam şi eu trei snoave acolo şi plecam, vindea ăla. Primarul s-a chinuit, îi ieşiseră creierii, cu tot cu circumvoluţiuni. A plecat şi s-a-ntors limpede, deodată, ca o apă stătută, prost mirositoare. Mi-a explicat că statul socialist a băgat în mine nişte bani ca să termin o facultate. Am o treaptă intelectuală superioară, aşa că eu nu pot să prestez munci sub pregătirea mea.

Vezi că poporul român are umor, dar numai atunci cînd vrea. Cînd nu vrea, are bocitori.

- Spuneaţi cîndva că acum nu mai avem textieri, c-ar trebui să fii Mazilu acum ca să faci umor bun.

- Nu mai avem despre ce să scriem. Nu avem texte. Pentru că, dacă vrei să scrii despre o tragedie, vine cineva şi zice : « Nu, nu, pînă la plîns. Nu plînge, c-aici este divertisment ! » Zic : « Şi plînsul este divertisment. La înmormîntări plîngi, uneori, fără să-l cunoşti pe mort, numai ca să te descarci, şi ăsta-i divertisment. »  Şi nu te lasă. Atunci textul ăla îşi pierde din valoare. Acum se fac texte cu tentă politică, care n-au mare haz. Să mă iau eu de Adrian  Năstase acum, care-a zis ceva de două ouă ? Treaba lui.

- Dar de textele telenovelei sînteţi mulţumit ?

- Ea este o telenovelă, un fluviu, şi nu ştiu ce vine pe apa asta. Telenovela este un film de producţie. Nu este un film din care să te inspiri şi să faci spectacol aşa, ca BBC despre Shakespeare. Cine crede şi are pretenţiile astea, să mă ierte acum, dar e mai prost decît credeam. Telenovela îţi arată ceva, nu-ţi dă nici un sfat. Este o cu totul şi cu totul altă profesie. Mă gîndesc la scenarist, producători, interpreţi, este cu totul altceva.

- A avut megasucces, dar şi critici.

- A avut megasucces postul de televiziune. Telenovela nu e făcută pentru critici. Eu nici n-am ştiut că pot, sau că aş avea răbdare să fac asta. Şi uite că am avut.

- Sigur, după un rol ca cel din Oblomov nu s-ar fi spus că aţi avea răbdare să vă coborîţi la o telenovelă.

- Dar nu are legătură. Telenovela nu-ţi cere miezul problemei, ci partea de deasupra ei. Ea-ţi cere şirul povestirii. Tu mănînînci şi te poţi îneca. Regizorul : « Stop ! »  Înecatul nu mai e din telenovelă. « Scuipaţi, v-aţi înecat ! » Subiectul are o cursivitate.  În alte condiţii, dacă m-aş îneca, mi-ar bate partenera de scenă în spate, şi-atunci aş face teatru, sau film, artă...

- Aşadar n-ar fi chiar un gen minor.

- Telenovela ? Nu. Chiar cred că e un gen major şi e tare greu, pentru că trebuie să mulţumeşti o masă de oameni. E ca în revoluţie. Trebuie să-i mulţumeşti pe cei mulţi. Vorbind despre umor : înainte scenele vorbeau despre faptul că nu-ţi merge liftul, că vecinul se ceartă cu nevasta, că ţi s-a-nfundat WC-ul, astea le făcea Mircea Crişan. Se rîdea de se rupea pămîntul. Ce mai zicea Mircea, cum a căzut lustra peste nevastă-sa, cum el privea şi cum avea nevastă-sa două cercuri pe umeri şi cleştarele ale lăsate în jos ca nişte ţîţe... A venit Mircea şi după revoluţie, nu s-a mai rîs la fel, că nu mai e de actualitate. Noi avem acuma alte probleme, de care nu mai poţi să faci haz, pentru că acuma sîntem capitalişti. Acu’ te dă afară din casă dacă n-ai plătit întreţinerea.

- Acum nu mai poate fi păcălit publicul cu glumiţe de doi lei ?

- Nuuu. Lui trebuie să-i spui lucruri serioase. Acum este perioada regelui Lear. La modul cel mai serios.

- Hamlet nu ?

- Din Hamlet e valabilă numai moartea.

- Toate trei spectacolele în care jucaţi acum sînt spectacole mari. Ce v-aţi mai putea dori ?

- Eu mă simt foarte bine aşa. Am rămas la fel ca acum 50 de ani, n-am îmbătrînit. Şi chiar şi acum mă duc cu textul la cabină, cu o oră înainte de a intra în scenă, mai citesc o dată şi intru în scenă cu fiorul pe care-l am aici. Şi cu emoţie, întotdeauna. Pentru că ce e rău e să te bîrfească lumea de indiferenţă. De indiferenţă faţă de profesia ta şi, automat, faţă de spectatori. Profesia asta, ţi-am mai spus, se poate schimba în meserie. Dacă aş avea spectacol dimineaţa, la ora 7, m-aş scula ca un meseriaş, la ora 5. Fără să pun ceasul. Mă duc la serviciu. Că ce fac acolo este profesie, e altceva.

- Sau artă ?

- Dacă vrei, artă. Acuma zic şi eu : să faci o emisiune care se numeşte Genialii, nu merge. Dacă mă gîndesc la Leonardo da Vinci ce fac ? Şi-aşa profesia mea este o iluzie, o minciună frumoasă. Dacă mai folosesc şi adjective din astea, superlative, genialii, măcar să le pună ghilimele...

în Teleghid Cotidianul